Cea mai nouă instituţie de cultură – Teatrul „Stela Popescu” – va fi inaugurat luni cu avanpremiera musicalului „Aladin”, care va avea loc la Sala Mare de la Palatul Naţional al Copiilor.
Potrivit Agerpres, spectacolul va mai putea fi văzut, tot în avanpremieră, marţi şi miercuri, în acelaşi spaţiu, de la ora 10,00.
Din distribuţia spectacolului fac parte Stela Popescu – în rolul mamei lui Aladin, Bogdan în rolul lui Aladin, Roberta în rolul Jasmina şi Jennifer în rolul Ali, soliştii Daniel Filipescu, Gabriela Daha, Andrei Lazăr, Ştefan Popov, precum şi Baletul Teatrului „Stela Popescu” – solistă Alis Gheorghe.
Teatrul „Stela Popescu” este o instituţie publică de cultură care se adresează în primul rând copiilor şi tinerilor şi va prezenta spectacole de dans clasic, tradiţional şi modern, dar şi musicaluri originale semnate de compozitori români.
Transparenta face diferenta