Bucurestiul e tot mai periculos! Tanara bagata in spital de jefuitori!

O tânără din București a relatat pe contul personal de Facebook cum a fost agresată pe o stradă din Capitală, chiar în apropierea casei, în urmă cu o săptămână.
”Intrând pe stradă am simțit că cineva mă urmărește. M-am uitat ușor în spate și l-am văzut pe acest „domn”. În acel moment mi-am dat seama că ceva se va întâmpla și că nu o să fie frumos, așa că mi-am oprit muzica din căști și m-am uitat în față să văd dacă este cineva pe stradă. Nu era nimeni altcineva. Domnul a venit în spatele meu, m-a depășit și s-a postat la maxim un metru distanță în fața mea. Eu m-am blocat, iar el mi-a zis trei lucruri în trei secunde: „Ai bani? Cât este ceasul? Dă-mi tot!” Nu m-a lăsat să-i dau tot, pentru că a început să mă bată. Eu nu am știu ce să fac, decât să țip după ajutor și să-l mușc de mână. Cred că a durat 2-3 minute toată treaba, ca apoi să iasă paznicul și să îl fugărească, dar domnul” deja mă bătuse serios și îmi furase și telefonul după ce mi-a rupt fusta. Din păcate, paznicul nu a reușit să-l prindă”, a mărturisit tânăra pe pagina sa de Facebook.