Bani

Bucurestiul a devenit prea mic pentru Gabriela Firea: Spectacole in toata Romania, pe banii bucurestenilor!

Bucureștiul a devenit un oraș prea mic pentru investițiile la care Gabriela Firea se pricepe cel mai bine: concerte, târguri tematice și alte distracții, scrie recorder.ro. După ce a cheltuit sume uriaşe pentru a le oferi bucureștenilor cât mai multe evenimente de felul acesta, primarul Bucureștiului își extinde politica la nivel național: spectacole patriotice în toată România, plătite din bugetul Capitalei. Coincidență sau nu, această nouă strategie vine într-o perioadă în care Gabriela Firea este văzută, chiar și printre membrii PSD, drept un potențial candidat la alegerile prezidențiale din 2019. 

Pentru a onora Centenarul Marii Uniri, Primăria Capitalei a făcut posibilă desfășurarea turneului național „Toţi K1 pentru România”, pe care organizatorii îl prezintă drept „o lecţie de istorie şi cultură” care urmărește „datoria sfântă și obligatorie de păstrare și cultivare a dragostei de țară”.

Parada naţională de patriotism va trece prin mai multe orașe din România și este finanţată de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul Excelsior. Bucureștenii vor achita o factură de 570.000 de lei (125.000 de euro) pentru toată distracția Provinciei.

În cadrul concertelor, artiști mai mult sau mai puțin cunoscuți vor interpreta melodii cu mesaj patriotic, iar actorii incluși în turneu vor prezenta mici scenete istorice. Printre „profesorii” iubirii de ţară se numără formaţia K1, Nicolae Furdui Iancu, Paula Seling, prezentatoarea TV Iuliana Tudor, grupul „Crai Nou” și rapperul Tuan.

Loading...

(Vedeți aici un fragment video din spectacolul „Toți K1″).

Turneul a început deja, iar prima cântare a României s-a ținut la Alexandria (judeţul Teleorman), pe 19 decembrie. A urmat Târgoviștea, pe 23 decembrie, iar primul concert din 2018 va fi la Slatina, spre finalul lunii ianuarie.

„În primul rând, vom merge în oraşe mari sau oraşe de interes istoric. Slatina a fost ales pentru că este reşedinţă de judeţ, ca şi Alexandria! În plus, Slatina celebrează în fiecare an ziua de 24 ianuarie (n.r. – Unirea Principatelor Române) şi, atâta timp cât au acest istoric, am hotărât să mergem și noi acolo pe 20 ianuarie”, spune Marius China (foto dreapta), unul dintre acţionarii firmei Sprint Media, contractată de Teatrul Excelsior pentru organizarea turneului.

În comunicatul de lansare a turneului, organizatorii anunțau că vor ajunge în București, Craiova, Sibiu, Alba Iulia, Timișoara, Cluj, Târgu Mures, Iași, Galați, Constanța, Bacău, Baia Mare, Oradea și Brasov. Numai că până acum concertele au avut loc în Alexandria și Târgoviște, orașe care nu figurau în planul inițial.

Cu toate că banii pentru acest turneu au fost deja atribuiți prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), nici Marius China (reprezentatul firmei care a câștigat contractul), nici Adrian Găzdaru (directorul Teatrului Excelsior, instituția contractantă) nu pot spune cu exactitate nici cât costă toată afacerea, nici care sunt oraşele în care spectacolul va mai ajunge pe parcursul acestui an.

Gabriela Firea nu ne-a răspuns la telefon pentru a lămuri povestea complicată a acestui turneu și pentru a explica de ce Primăria Capitalei finanțează organizarea unor concerte în alte orașe din țară.

Citeste mai multe pe recorder.ro

Loading...
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. UN CALATOR RATB

    12 ianuarie 2018 la 13:54

    La BASARAB la urcarea pe pod pentru statia de la tramvaiul 1 sau 10 este o mizerie de nedescris iar oamenii in varsta sau cu probleme medicale nu pot urca pe pod pentru ca nu functioneaza nici benzile rulante si nici lifturile . De acest aspect cine se ocupa ? SE AUUUDE ? E o problema mai veche , incercati s-o remediati .

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Spre TOP