Intra in contact cu noi

Transport

BILANT Primaria Capitalei insista ca traficul in Bucuresti a fost prioritar pentru Gabriela Firea in prima jumatate de mandat

Publicat cu

pe

Traficul a fost un domeniu prioritar în primii doi ani de mandat ai primarului general Gabriela Firea, iar proiectele de infrastructură şi transport derulate şi aflate în lucru contribuie la fluidizarea traficului în Bucureşti, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).
‘Traficul reprezintă, în momentul de faţă, cea mai serioasă problemă a Bucureştiului. Timp de 25 de ani nu s-a făcut aproape nimic pentru a se contracara efectul creşterii exponenţiale a numărului de vehicule care circulă în Capitală. De aceea, în primii doi ani de mandat ne-am concentrat eforturile în această direcţie, proiectele legate de trafic fiind, alături de cele din sănătate, prioritare pentru Primăria Capitalei, fapt reflectat şi în modul de alcătuire a bugetului Municipalităţii. Reînnoim parcul RATB cu 400 de autobuze noi, ultramoderne, am finalizat obiective de infrastructură foarte importante, care stagnau de ani de zile, am reabilitat sisteme rutiere şi linii de tramvai de pe artere centrale din Capitală şi am făcut demersuri importante pentru încurajarea utilizării bicicletei pe scara largă, ca mijloc de transport alternativ’, a declarat Firea, conform comunicatului.

Ea a spus că se continuă dezvoltarea proiectelor de infrastructură rutieră şi în perioada următoare, astfel încât Bucureştiul să poată deveni cât mai curând o capitală europeană cât mai modernă şi accesibilă.
‘Primăria Capitalei a achiziţionat 400 de autobuze noi Euro 6, în valoare de 100 milioane euro plus TVA, din care primele 100 se livrează în acest an. Se lucrează la documentaţia pentru alte 400 de noi mijloace de transport: 100 de tramvaie moderne, 100 de autobuze electrice, 100 autobuze GNC şi 100 troleibuze’, se arată în comunicatul PMB.
Potrivit acestuia, până la sfârşitul acestui an, începând cu luna octombrie, vor fi livrate primele 100 de autobuze noi Euro 6, urmând ca anul viitor să ajungă şi restul de 300.
PMB precizează că autobuzele au tot confortul – aer condiţionat, sistem de taxare inteligent, sistem GPS care permite localizarea în trafic şi furnizarea către călători a informaţiilor legate de timpii de aşteptare în staţie şi de parcurgere a traseului, sunt accesibilizate pentru toate categoriile de pasageri, beneficiază de supraveghere video atât în interior, cât şi în exterior.
Primăria Capitalei a depus aplicaţii pentru obţinerea de finanţări din fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional pentru achiziţionarea a 100 de tramvaie moderne – valoare proiect 220 milioane euro, din care 176 milioane euro finanţare nerambursabilă şi a 100 de autobuze electrice şi staţiile de încărcare aferente – valoare proiect 57 milioane euro.
Specialiştii Primăriei lucrează la documentaţiile pentru achiziţia, din bugetul PMB, a următoarelor mijloace de transport în comun: 100 autobuze GNC, 100 troleibuze, precizează comunicatul.
Conform acestuia, cinci obiective importante de infrastructură în valoare de peste 110 milioane de euro au fost deja finalizate în ultimii 2 ani, iar alte cinci proiecte majore sunt în derulare.
PMB menţionează că Pasajul rutier de la Piaţa Sudului a fost inaugurat pe 23 iulie 2017. Municipalitatea face referire şi la reabilitarea sistemului rutier şi liniei tramvai – bd. Liviu Rebreanu; reabilitare sistem rutier şi linie tramvai – şos. Iancului şi şos. Pantelimon; reabilitare şi modernizare pasaj Lujerului; culoarul dedicat pentru tramvaiul 21 faţă de traficul auto general pe şos. Colentina.
PMB enumeră între obiectivele de infrastructură în derulare: modernizare Piaţa Eroii Revoluţiei şi Pasaj Pietonal; străpungere Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu, lucrare aproape finalizată; Penetraţie Splaiul Independenţei – Ciurel, termenul estimat pentru finalizare – noiembrie; supralărgire Fabrica de Glucoză; consolidare şi modernizare pod Mihai Bravu (inclusiv construcţia a 2 pasarele pietonale), termen de finalizare – 15 octombrie.
Municipalitatea menţionează că dezvoltarea sistemului de management al traficului a constituit o altă componentă abordată în această perioadă.
‘Până în prezent au fost introduse în BTMS 216 de intersecţii, dintre care 30 în ultima perioadă, urmând ca în perioada imediat următoare să fie adăugate alte 59 intersecţii, iar anul viitor încă 101. Ţinta pe termen mediu este ca, în anul 2020, 435 de intersecţii să se regăsească în BTMS’, se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, pentru încurajarea transportului cu mijloace alternative, în special a transportului cu bicicleta, a fost realizată etapa de aprobare pentru primele patru trasee ciclabile şi au fost distribuite 24.200 de vouchere pentru biciclete, dintre cele 30.000 emise de Primăria Capitalei. Înscrierea pentru cele 5.800 rămase nealocate din sesiunile anterioare a început pe 22 iunie.
În 2018, CGMB a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivelor de investiţii care presupun amenajarea a patru trasee de transport cu bicicleta în Bucureşti.
PMB menţionează la proiecte de infrastructură pentru perioada 2018-2020: Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea; modernizare sistem rutier şi linii de tramvai pe bd. Vasile Milea, bd. Dimitrie Pompei şi str. Barbu Văcărescu; supralărgire Sos. Bucureşti – Măgurele; Prelungirea str. Braşov între Şos. Alexandriei şi Prelungirea Ghencea; Supralărgire Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu – intersecţia Vitan Bârzeşti etapa a II-a; Pasaj rutier Şos. Colentina – Str. Doamna Ghica; Refacere Pod planşeu Piaţa Unirii; Întregire Splaiul Unirii – Zona Bdul Mărăşesti – Hanul lui Manuc; Supralărgire Calea Griviţei şi Bdul Bucureştii Noi; Străpungere şi supralărgire Str. Avionului, între Şos. Pipera şi linia de centură cu pasaj denivelat peste calea ferată; Pasaj denivelat Şos. Petricani – şos. Bucureşti Nord; Pasaj denivelat peste intersecţia Şos. Andronache – b-dul Eroilor; continuarea lucrărilor la obiectivul de investiţii ‘Modernizare şi consolidare Pod Mihai Bravu’; Reabilitare şi consolidare Podul Grant; Pasaj pietonal subteran Arcul de Triumf; reabilitare şi consolidare a podurilor Opera, Timpuri Noi, Eroilor, Ciurel; consolidarea şi modernizarea Podului Constanţa (s-a solicitat preluarea în administrare de către PMB); etc.

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat cu

pe

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Reclama

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continua sa citesti

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat cu

pe

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continua sa citesti

Transport

Doua tramvaie s-au ciocnit violent in zona Lizeanu din Bucuresti

Publicat cu

pe

Doua tramvaie s-au ciocnit duminica dimineata, in Sectorul 2 din Bucuresti. Ambii vatmani au fost raniti si au ajuns la spital. Potrivit informatiilor de la Brigada Rutiera, astazi, 24 decembrie a.c, in jurul orei 05:50, Brigada Rutiera a fost sesizata prin apel 112 cu privire la un accident de circulatie care a avut loc la intersectia dintre sos. Stefan cel Mare si str. Lizeanu.

Conducatorul tramvaiului liniei 1 care circula pe sos. Stefan cel Mare dinspre str. Vasile Lascar a intrat in coliziune cu tramvaiul liniei 5 care se deplasa pe sos. Stefan cel Mare dinspre Piata Obor in momentul in care acesta din urma a efectuat virajul la stanga.

In urma accidentului de circulatie a rezultat ranirea ambilor conducatori de tramvaie si a unui calator, care au fost transportati la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.

Conducatorii de tramvaie au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.

In continuare efectueaza cercetari pentru determinarea cu exactitate a cauzelor si conditiilor in care s-a produs accidentul de circulatie.

Pe durata efectuarii cercetarii la fata locului circulatia tramvaielor pe ambele sensuri de deplasare ale soselei Stefan cel Mare a fost restrictionata.

Continua sa citesti
Reclama
Bani2 ore in urma

Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!

BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită...

Sectorul 12 ore in urma

Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje

Potrivit unui sondaj, dacă duminca viitoare ar avea loc alegeri locale Clotilde Armand (USR PMP FD) ar lua cele mai...

Bucuresti3 ore in urma

Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că de luni locurile de joacă din sectorul pe care îl administrează ar putea...

Culturao săptămână in urma

Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică

Luna martie este foarte importantă pentru iubitorii de teatru, deoarece cuprinde trei evenimente importante care celebrează această formă de artă,...

Banio săptămână in urma

BAT construiește o companie a viitorului, in care sustenabilitatea are un rol principal!

BAT construiește o companie a viitorului,in care sustenabilitatea are un rol principal iar obiectivele BAT in domeniul sustenabilitatii sunt clare:...

Timp libero săptămână in urma

Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti

ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale...

Reclama

La mare cautare