Clotilde Armand, primar ales al Sectorului 1, incurajeaza numirea lui Traian Berbeceanu ca prefect al Capitalei. „Ar fi o veste extraordinara pentru Bucuresti”, scrie Armand.

<

„Se aude ca viitorul prefect al Capitalei va fi Traian Berbeceanu. Daca este adevarat ar fi o veste extraordinara pentru Bucuresti. Ani la rand acesta institutie esentiala a fost condusa de incompetenti”, a anuntat Armand.

Traian Berbeceanu a fost angajat marti ca functionar public la grupul deputatilor PNL, au declarat surse politice, pentru News.ro. Premierul Ludovic Orban ia in calcul schimbarea lui Gheorghe Cojanu cu Berbeceanu in functia de prefect al Capitalei, numire care poate fi facuta prin hotarare de Guvern.

Traian Berbeceanu fiind functionar public la grupul PNL al Camerei Deputatilor rezolva problema faptului ca acesta nu facea parte din corpul functionarilor publici, lucru care era necesar pentru a putea fi numit in pozitia de prefect al Capitalei.

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, luni pentru News.ro, ca la nivelul MAI a dispus „o evaluare a activitatii Institutiei Prefectului Bucuresti de catre Directia Generala pentru Relatia cu Institutiile Prefectului”.

O sedinta a Executivului ar putea avea loc joi, potrivit unor surse guvernamentale.

Premierul a declarat, luni, ca activitatea prefectului va fi analizata, avand in vedere ca in cursul zilei de duminica a declarat ca nu cunoaste numarul de imbolnaviri din Bucuresti si faptul ca municipiul a trecut de rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori.

Luni, Comitetul Municipal pentru Situatii de Urgenta Bucuresti s-a reunit pentru a adopta masuri, avand in vedere ca incidenta cumulata in ultimele 14 zile este 3.19 cazuri la mia de locuitori.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat luni ca atitudinea prefectului Capitalei si modul in care a reactionat in contextul cresterii numarului de cazuri la mia de locuitori in Bucuresti sunt inacceptabile si nu trebuie sa ramana fara urmari.

Transparenta face diferenta