Intra in contact cu noi

Transport

Ati mai auzit asta cumva? Directorul Metrorex da asigurari ca Magistrala 5 va fi gata anul acesta!

Publicat cu

pe

Promitea să fie cea mai mare realizare a Metrorex după Revoluţie, iar mii de bucureştenii aşteptau, plini de speranţă, să scape de aglomeraţia sufocantă din trafic. Lucrările pentru Magistrala 5 au fost licitate în 2008, au început în 2012 şi costă 700 de milioane de euro. Cu un termen final stabilit pentru 2016, magistrala nu este însă gata nici acum, după 3 ani de la acest termen. Reprezentanţii Metrorex susţin că tronsonul Drumul Taberei – Eroilor va fi gata până la sfârşitul acestui an. Directorul general al companiei de transport a vizitat luni santierul şi a spus că va fi nevoie să facă sute de angajări.
Magistrala 5 este extrem de importantă pentru locuitorii Capitalei. Pe acest tronson ar putea circula aproximativ 300.000 de călători zilnic. Astfel, s-ar decongestiona traficul de la suprafaţă.
Constantin Mustăţea, director investiţii Metrorex: Distanţa între staţii pe Magistrala 5 ca şi medie este undeva la 600 m. Unele au 700 m, altele 550 m, dar s-a urmărit ca capacitatea acestei linii de transport să fie utilizată la maxim, să fie colectat tot bazinul din Drumul Taberei. De aceea s-au realizat şi multe accese poziţionate în punctele de interes de acces a cetăţenilor.
Reprezentanţii Metrorex dau vina pe problemele care au pus frână lucrărilor de-a lungul anilor.
Dumitru Şodolescu, director general Metrorex: A fost o perioadă de vreo 6 luni de zile când practic nu a fost finanţare pentru proiect. După aceea utilităţile. Dacă nu ai o hartă exactă a utilităţilor, categoric apar reparaţii neprevăzute şi înseamnă şi costuri suplimentare şi timp suplimentar. Pasajul de legătură cu tramvaiul 41 s-ar putea să mai întârzie, sunt 9 devieri de făcut. Vom achiziţiona 13 trenuri noi pentru Magistrala 5 cu fonduri de la BEI. Orice investiţie nouă înseamnă angajări de personal. Noi nu avem personal pe care să-l luăm de la celelalte magistrale să îl aducem aici. Va fi personal dedicat pentru Magistrala 5. 947 de angajaţi noi.
Chiar dacă lucrările la majoritatea staţiilor sunt aproape finalizate, această linie de metrou nu poate fi folosită.
Staţia Romancierilor din Drumul Taberei este gata în proporţie de 99%. Singurul lucru care lipseşte este sistemul de automatizare care nu a fost încă instalat. Licitaţia pentru instalarea sistemului de automatizare a fost contestată în instanţă şi se află blocată acolo din mai 2018. Aşadar, până nu se va soluţiona această contestaţie, această linie de metrou nu va putea fi utilizată de public.
Directorul general al Metrorex dă însă asigurări ca Magistrala 5 va fi gata până la sfârşitul acestui an.
Dumitru Şodolescu, director general Metrorex: Lucrările vor fi finalizate până în septembrie-octombrie în totalitate. Avem finanţarea asigurată pentru absolut toate lucrările, mai puţin finalizarea sistemului de automatizare. La modul general, partea de infrastructură e terminată în procent de 99,3%, calea de rulare este 99%. Practic, la sfârşitul lunii martie calea de rulare va fi finalizată în totalitate, iar şina a treia în aprilie, ceea ce creează premisele ca în luna mai să începem probele tehnologice. Finisajele sunt undeva la 67 spre 70%.
Ce spun localnicii despre termenul de finalizare?
În trei ani de acum încolo…
Când va fi gata, veţi circula cu metroul pe aici?
-Cu siguranţă, aşteptăm ziua cea mare.
Dacă era pe vremea lui Ceauşescu făcea şi pe ăla spre Otopeni jumătate din el. Acum lucrare, ba că da, ba că nu, nu mai e cine să îi ţină din scurt, aia e problema.
Întregul proiect ar trebui să fie gata în anul 2020.

00:00

02:32

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat cu

pe

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Reclama

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continua sa citesti

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat cu

pe

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continua sa citesti

Transport

Doua tramvaie s-au ciocnit violent in zona Lizeanu din Bucuresti

Publicat cu

pe

Doua tramvaie s-au ciocnit duminica dimineata, in Sectorul 2 din Bucuresti. Ambii vatmani au fost raniti si au ajuns la spital. Potrivit informatiilor de la Brigada Rutiera, astazi, 24 decembrie a.c, in jurul orei 05:50, Brigada Rutiera a fost sesizata prin apel 112 cu privire la un accident de circulatie care a avut loc la intersectia dintre sos. Stefan cel Mare si str. Lizeanu.

Conducatorul tramvaiului liniei 1 care circula pe sos. Stefan cel Mare dinspre str. Vasile Lascar a intrat in coliziune cu tramvaiul liniei 5 care se deplasa pe sos. Stefan cel Mare dinspre Piata Obor in momentul in care acesta din urma a efectuat virajul la stanga.

In urma accidentului de circulatie a rezultat ranirea ambilor conducatori de tramvaie si a unui calator, care au fost transportati la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.

Conducatorii de tramvaie au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.

In continuare efectueaza cercetari pentru determinarea cu exactitate a cauzelor si conditiilor in care s-a produs accidentul de circulatie.

Pe durata efectuarii cercetarii la fata locului circulatia tramvaielor pe ambele sensuri de deplasare ale soselei Stefan cel Mare a fost restrictionata.

Continua sa citesti
Reclama
Bani5 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei5 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Bani2 săptămâni in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare