Intra in contact cu noi

Imobiliare

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti susţine iniţiativa primarului Nicuşor Dan în problema Cathedral Plaza

Publicat cu

pe

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) susţine iniţiativa primarului Nicuşor Dan de a face recurs la decizia Tribunalului Bucureşti prin care s-a suspendat dispoziţia de demolare a clădirii Cathedral Plaza şi califică drept „un eşec major” al statului de drept respingerea de către instanţă a dispoziţiei edilului prin care s-a pus în executare obligaţia de desfiinţare a construcţiei.

„Suspendarea Dispoziţiei nr. 1454/20.07.2022, care a transpus cuvânt cu cuvânt decizia instanţei de judecată, reprezintă în ultima instanţă, o modalitate de suspendare a înseşi executării hotărârii judecătoreşti, printr-o modalitate nepermisă de lege, hotărârea definitivă neputând face obiectul repunerii în discuţie a problemelor de drept care şi-au găsit rezolvarea irevocabilă”, afirmă purtător de cuvânt al ARCB, pr. Tarciziu Şerban, într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit acestuia, „în plină campanie a statului român pentru ridicarea monitorizării ţării noastre prin mecanismul MCV, decizia Tribunalului Bucureşti afectează o întreagă comunitate şi aruncă în aer demersurile de a scoate România de sub atenta supraveghere a justiţiei, precedentul creat prin suspendarea efectelor unei hotărâri judiciare irevocabile conducând inevitabil la protest faţă de această abatere gravă de la principiile statului de drept”, potrivit Agerpres.

Reclama

„Procesul echitabil cuprinde şi faza executării hotărârii judecătoreşti, iar aşteptarea legitimă a părţii care a câştigat procesul este ca statul român să îşi asigure un sistem real şi eficient prin care hotărârea să fie adusă la îndeplinire, nu pusă între paranteze, în acest sistem al executării hotărârii instanţele de judecată neputând fi transformate într-o pârghie a neexecutării hotărârii care reprezintă un titlu executoriu, ci în una de garantare a efectelor depline ale acesteia”, susţine purtătorul de cuvânt.

El subliniază că recursul făcut de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, la decizia Tribunalului Bucureşti va fi sprijinit de comunitatea catolică.

„În acest moment, singurul remediu procesual îl reprezintă recursul Primarului General al Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, demers pe care comunitatea catolică îl va sprijini, acesta fiind primul şi singurul primar general care a înţeles că hotărârea judecătorească nu se discută, ci se execută, a înţeles misiunea sa de a asigura Bucureştiului revenirea la normalitate, a procedat corect prin emiterea unui act care reflectă până la identitate dispoziţia dată de instanţă. Nu în ultimul rând, memoria noastră nu trebuie să piardă esenţa hotărârilor Senatului României care, prin două hotărâri, a constatat existenţa unor grupuri de interese care au pus presiune pe administraţia din vremea emiterii autorizaţiei de construire nelegale a clădirii Cathedral Plaza. Hotărârea judecătorească nu trebuie însă să fie îngenuncheată de nicio presiune”, a adăugat Tarciziu Şerban.

Reclama

El aminteşte că Tribunalul Bucureşti – Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, luni, suspendarea executării Dispoziţiei nr. 1454/20.07.2022 emisă de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prin care s-a pus în executare obligaţia de desfiinţare a construcţiei – imobil de birouri Cathedral Plaza situată în Bucureşti, str. Gen Berthelot nr. 11-15 sector 1 şi respectiv Bucureşti, str. Luterană nr.15 si 15 A, sector 1, realizată fără autorizaţie de construire legală.

Prin Sentinţa civilă nr. 2520/2012 (definitivă şi obligatorie), Tribunalul Dâmboviţa a dispus obligarea Primarului Municipiului Bucureşti la emiterea deciziei privind desfiinţarea construcţiei Cathedral Plaza, realizată fără autorizaţie de construire legală, autorizaţie emisă la solicitarea SC Millennium Building Development SRL, de Primăria Sectorului 1, precum şi la luarea tuturor măsurilor administrative de aducere a terenului în situaţia anterioară emiterii autorizaţiei, în vederea refacerii cadrului natural din zona de protecţie a Catedralei Sf. Iosif, se mai arată în comunicatul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

În vederea punerii în executare a acestei hotărâri judecătoreşti, Primarul General al Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 1454/20.07.2022, procedură obligatorie într-un stat de drept, în care autoritatea publică nu se poate sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor impuse de către instanţa judecătorească, mai aminteşte ARCB.

Reclama

Imobiliare

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, audiat la DNA în legătură cu plângerea pe care a depus-o privind autorizarea unui PUZ pe bulevardul Primăverii 1

Publicat cu

pe

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a sosit, marți dimineață, la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe care a depus-o privind autorizarea unui PUZ pe bulevardul Primăverii 1.

Nicușor Dan a sesizat DNA cu privire la PUZ Primăverii: ‘S-a făcut un cadou beneficiarului de cel puțin 3 milioane de euro’

„Când s-a dat acest PUZ în 2019 era o hotărâre judecătorească în altă speță care spunea că nu poți să construiești pe spațiul verde. (…) Eu am reclamat un fapt: că exista regimul urbanistic de spațiu verde, că există o lege care spune că nu se construiește pe spațiul verde și cu încălcarea acestei legi s-a dat un PUZ care a adus un beneficiu de câteva milioane de euro beneficiarului”, a declarat Nicușor Dan, în fața sediului DNA.

„Noi nu i-am dat autorizație și, dacă DNA zice că e legal, o să-i dăm autorizație”, a mai spus Nicușor Dan, înainte de a fi audiat.

Reclama
Continua sa citesti

Imobiliare

Se sparge bula imobiliara: Preturile apartamentelor au inceput sa scada in toate cartierele Bucurestiului

Publicat cu

pe

Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere au rămas nemodificate în zonele centrale din București și au scăzut în mai multe cartiere ale capitalei, arată o analiză a Ziarului Financiar.

Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere au îngheţat în zona Unirii şi la Victoriei. Cele mai multe cartiere raportează scăderi, anunță specialiștii care mai subliniază că în octombrie media preţurilor s-a redus la sub 108.000 de euro.

Ritmul anual de creştere a încetinit la cea mai mică valoare din 2022 în octombrie, la 5,2% faţă de perioada similară din 2021 şi a cincea lună consecutivă de scăderi.

Preţurile apartamentelor vechi cu trei camere din Capitală au scăzut, în medie, la nivelul lunii octombrie cu 500 de euro sau 0,5% la 107.850 de euro, fiind a cincea lună consecutivă de scăderi, potrivit Indexului Imobiliar ZF realizat alături de compania de consultanţă imobiliară SVN România.

Reclama

De partea cealaltă, dacă vânzările sunt afectate de inflaţie şi creşterea dobânzilor, dezvoltările noi sunt influenţate de lipsa autorizaţiilor de construire şi blocarea proiectelor, fapt ce va pune presiune pe piaţa de vechi în următorii 2-3 ani.

Continua sa citesti

Imobiliare

Bucureștiul intră în top 50 oraşe la nivel mondial din punct de vedere al chiriilor spaţiilor stradale

Publicat cu

pe

Bucureştiul se menţine în top 50 oraşe analizate la nivel mondial din punct de vedere al chiriilor spaţiilor stradale şi pe poziţia 46 din 53 în clasamentul EMEA, imediat în urma Varşoviei, cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială a oraşului, de 53 de euro/mp/lună, potrivit unui studiu al Cushman & Wakefield, citat de Agerpres.

Fifth Avenue din New York şi-a recâştigat poziţia de cea mai scumpă arteră comercială din lume, în timp ce în premieră, cele mai mari chirii stradale din Europa se înregistrează pe Via Montenapoleone din Milano, depăşind New Bond Street din Londra şi Avenue des Champs Elysees din Paris, potrivit raportului „Main Street Across the World 2022”, realizat de compania de servicii imobiliare Cushman & Wakefield.

Fifth Avenue din New York, cu o chirie de referinţă a magazinelor stradale de 1.756 euro/mp/lună, a revenit pe prima poziţie în top, poziţie pe care o cedase către Causeway Bay din Hong Kong în anul 2019.

Reclama

În ediţia din acest an, Causeway Bay a fost înlocuită în clasament de o altă arteră comercială din Hong Kong, Tsim Sha Tsui, unde chiria se situează la 1.261 euro/mp/lună.

Pe locul al treilea la nivel mondial, Via Montenapoleone din Milano, cu 1.212 euro/mp/lună, a devenit pentru prima dată cea mai scumpă stradă comercială din Europa, depăşind New Bond Street din Londra unde costul de închiriere al spaţiilor stradale se situează la 1.195 euro/mp/lună şi Avenue des Champs Elysees din Paris cu un cost de 922 euro/mp/lună.

Raportul, lansat pentru prima dată în 1988, urmăreşte cele mai importante artere comerciale din 92 de oraşe din punct de vedere al valorii chiriilor pentru spaţii cu o suprafaţă medie de 150-200 metri pătraţi, folosind datele companiei. Studiul a fost realizat anual până în 2019, iar ediţia din 2022 este prima publicată după acest an – permiţând o perspectivă comparative a performanţelor de dinainte şi după pandemie.

Reclama

Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială a oraşului, de 53 euro/mp/lună, Bucureştiul se menţine în top 50 oraşe analizate la nivel mondial şi pe poziţia 46 din 53 în clasamentul EMEA, imediat în urma Varşoviei. În Praga, Budapesta, Zagreb şi Belgrad chiriile practicate pentru spaţii stradale sunt peste nivelul din Bucureşti, o valoare mai scăzută fiind consemnată în Sofia, Bratislava, Vilnius, Riga sau Skopje.

„Raportul Cushman & Wakefield analizează spaţiile stradale ocupate preponderent de branduri de lux, segment de retail care a reuşit să recupereze rapid scăderile din perioada crizei sanitare. Acest lucru se poate observa şi în rezultatele foarte bune raportate de retalerii de lux prezenţi şi în România, precum Louis Vuitton sau Rolex, branduri care însă nu se regăsesc în comerţul stradal. Din păcate, Calea Victoriei, singura arteră comercială inclusă în raport are poate cea mai mică componentă de fashion în mixul de chiriaşi comparativ cu celelalte locaţii europene analizate. Credem însă că în condiţiile în care Calea Victoriei a devenit o destinaţie din ce în ce mai apreciată, mai ales pentru varietatea de restaurante, cafenele, baruri, există şanse ca în perioada următoare să vedem şi o dezvoltare a segmentului de fashion”, susţine Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Chiriile în destinaţiile principale de retail la nivel mondial au scăzut în medie cu 13% în perioada de vârf a pandemiei Covid-19, dar ulterior au revenit la doar 6% sub nivelurile anterioare pandemiei. Creşterea globală a chiriilor în ultimul an a fost în medie de 2%, dar a variat foarte mult de la un o regiune la alta.

Reclama

Zona Asia Pacific a fost cea mai afectată în perioada pandemiei, chiriile scăzând în medie cu 17%, în principal din cauza restricţiilor de circulaţie, care au afectat principalele destinaţii turistice internaţionale.

În Europa Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) costul de închiriere a spaţiilor stradale s-a redus în medie cu 11%, un impact semnificativ având loc în Irlanda, Regatul Unit, Spania şi Franţa, unde chiriile au scăzut în medie cu până la 28%. Pe de altă parte, comprimările chiriilor au fost minime în unele zone din Europa de Est, cum ar fi Slovacia şi Slovenia.

În prezent, chiriile în EMEA se situează la doar 8% sub nivelurile înregistrate înainte de pandemie, şi mai mult decât atât la începutul anului 2022, volumul vânzărilor de retail în Uniunea Europeană a fost cu 4,1% mai mare comparativ cu nivelurile din momentul declanşării crizei sanitare. Cu toate acestea, redresarea a fost şi va continua să fie dificilă din cauza inflaţiei, cu impact atât asupra cererii de consum cât şi asupra retailerilor.

Reclama

Comunicatul menţionează că, la nivel global, chiriile au recuperat aproximativ 50% din scăderile înregistrate din momentul de vârf al pandemiei. O mare parte din această îmbunătăţire a avut loc pe parcursul anului 2021 şi la începutul anului 2022, înainte ca evenimentele economice globale din ultimele şase luni să înceapă să aibă un impact negativ asupra pieţelor.

Continua sa citesti
Reclama
Bucuresti11 ore in urma

Rusia ataca declaratia NATO de la Bucuresti: Nu face altceva decat sa demonizeze Rusia!

Declarația comună adoptată la București în urma reuniunii miniștrilor de externe ai NATO sugerează că alianța nu este interesată de...

Politica12 ore in urma

USR-ul lui Drula se intelege de minune cu PSD-ul lui Dragnea: Zeci de mii de euro dati pe ascuns!

România TV a publicat o anchetă prin care dezvăluie că „USR a plătit zeci de mii de euro agenției de...

Transport18 ore in urma

Treaba de mantuiala inaugurata cu mare fast: Pasajul Domnești are deja crăpături. ”Au receptionat niste rebuturi!”

Pasajul Domnești are deja crăpături în structură deși a fost inaugurat de puțin timp. Anca Alexandrescu a arătat, în emisiunea...

Bucuresti18 ore in urma

Celebrul TIR publicitar al Coca-Cola a luat foc in Bucuresti

Un incendiu violent a avut loc marți seara, pe șoseaua Giurgiului, din Bucureşti, la intersecția cu Drumul Găzarului. Un TIR...

Imobiliare2 zile in urma

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, audiat la DNA în legătură cu plângerea pe care a depus-o privind autorizarea unui PUZ pe bulevardul Primăverii 1

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a sosit, marți dimineață, la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe...

Sectorul 42 zile in urma

In sectorul 4 strazile si marile bulevarde sunt spalate si igienizate in fiecare noapte

Cineva trebuie să se ocupe de îndepărtarea resturilor și mizeriei lăsate peste zi de către cei mai neglijenți și mai...

Reclama

La mare cautare