Intra in contact cu noi

Bucuresti

Administratia Bucurestiului trece la un alt nivel. Primariile de sectoare au primit puteri fara precedent

Publicat cu

pe

Consiliile Locale ale Sectoarelor 1 – 6 ale Municipiului București se vor putea asocia între ele pentru a realiza investiții, fără să mai fie nevoie de acordul Consiliului General, potrivit unui proiect pus pe ordinea de zi suplimentară a ședinței Consiliului General de miercuri, la propunerea primarului Nicușor Dan, și aprobat cu 38 de voturi.

Practic se elimină un filtru suplimentar pentru proiectele de investiții derulate pe terenuri aflate în administrarea sectoarelor, astfel Consiliul General nu mai are niciun cuvânt de spus.

În cadrul proiectelor benefice nu este o problemă, însă în cazul proiectelor nocive, sau care nu se integrează în strategia de dezvoltare a orașului, practic se pierde o posibilitate de a fi oprite.

”Se împuternicesc expres Consiliile Locale ale Sectoarelor 1 – 6 ale Municipiului București să poată hotărâ, în conditiile legii, cu privire la asocierea acestora, în vederea finantării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, inclusiv realizarea unei asocieri de autorități contractante (…) pentru dezvoltarea de obiective de infrastructură rutieră, educațională, sportivă și alte obiective de interes comun, pentru aplicarea în cadrul programelor de finanțare europene sau în exercițiile financiare regulate”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat.

Reclama

Consilierul general USR, Andrei Rigu, a cerut consilierilor generali să nu aprobe introducerea pe ordinea de zi a proiectului, însă fără succes, acesta fiind introdus pe ordinea de zi cu 43 de voturi pentru. ”În cadrul Comisiei Juridice proiectul a obținut aviz negativ, propun colegilor din CGMB, având în vedere complexitatea proiectului și faptul că afectează modul în care Consiliul General își desfășoară politica unitară la nivelul Municipiului București, rog colegii să nu voteze introducerea pe ordinea de zi a proiectului”, a declarat Rigu.

Acesta a exlicat pentru HotNews.ro de ce probleme are proiectul din punctul său de vedere.

”Este un proiect dăunător dezvoltării unitare a orașului. Se elimină filtrul CGMB, sectoarele se vor asocia pentru ce proiecte vor fără să mai treacă prin CGMB. Excepție fac proiectele care implică imobile aflate în administrarea CGMB/PMB. Orașul arată neunitar pentru că are și a avut 7 administrații diferite. Acest proiect este o nouă lovitura dată dezvoltării unitare a orașului. O să avem în continuare diferențe mari între sectoare”, a explicat Rigu.

Reclama

Consilierul general spune că asocierea sectoarelor se putea face și până acum fără probleme.

”Nu e nevoie de acest proiect ca să fie posibilă asocierea sectoarelor, ele au făcut-o în trecut și o pot face și acum, dar au solicitat acordul CGMB. CGMB nu s-a opus adoptării unor proiecte benefice, realiste, suficient documentate și la preturi corecte”, a mai explicat Rigu.

Și consilierul PNL, Adrian Moraru, a declarat în timpul ședinței că este o predare a Primăriei Capitalei către Sectoare.

Reclama

”Primăria generală se predă în fața Primăriilor de Sector. Dacă primarul general este doritor să-și piardă pe zi ce trece din autoritate către Sectoare, eu votez în consecință. Dar vă rog să ieșiți să spuneți că asta vă doriți”, a declarat acesta.

Primarul general, Nicușor Dan, a declarat că după aprobarea acestei hotărâri, Sectoarele se pot asocia între ele doar pe lucrări făcute pe terenuri pe care le au în administrare.

”Legat de observația d-voastră despre rolul Primăriei București, este o chestiune pe care trebuie să o discutăm cu Guvernul și Parlamentul României. Rolul pe care îl are PMB depinde de niște prevederi din Legea bugetului și din Codul Fiscal, care stabilesc cum se alocă impozitele locale între Primăria Municipiului București și sectoare. Dacă doriți, vă invit să aveți această discuție. Sectoarele, chiar dacă vor, nu pot să facă lucrări decât pe terenuri pe care le au în administrare, iar administrarea continuă să fie dată de CGMB. Ce face acest proiect? Pe acele zone pe care am dat deja administrarea, sectoarele pot colabora între ele”, a explicat Nicușor Dan.

Reclama

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani5 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti5 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politicao săptămână in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucurestio săptămână in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare