Connect with us

Transport

Adevarata revolutie in trafic: Bucurestiul va avea zece noi artere principale de acces

Publicat

on

Ministerul Transporturilor vrea să lărgească cele mai importante intrări și ieșiri din București ori să construiască unele noi. În total, vor putea fi folosite zece mari căi de acces.

Acum se intră și se iese greu din Capitală, pentru că drumurile sunt puține și aglomerate. Peste actuala centură, vor fi ridicate cinci pasaje rutiere, care ar elimina cozile uriașe de la intrarea în oraș.

Pasajul de la Berceni este printre cele mai avansate lucrări din cele cinci pe care Ministerul Transporturilor le construiește în acest moment pe Centura Capitalei. După ce vă fi gata, vor dispărea cozile, promit autoritățile.

Advertisement

Lucrările ar trebui să fie gata în 2022. Tot anul viitor, vor fi date în folosință și pasajele de la Domnești, Mogoșoaia, Oltenița și Cernica.

Ultimul proiect este la pachet cu bucata de centură nemodernizată dintre DN2 și A2, care are peste 10 kilometri. Doar aceasta lipsește pentru a se ajunge de la Autostrada A1 până la Autostrada Soarelui pe doua benzi pe sens.

Lucrarea a întârziat mult din cauza rețelelor de electricitate, gaze și canalizare care au fost mutate, spun reprezentanții Ministerului Transporturilor.

Advertisement

Pentru o fluidizare și mai mare, autoritățile mizează și pe alt proiect important. Este vorba despre zece drumuri de acces în oraș, care vor fi construite de la zero sau vor fi modernizate. Un exemplu este autostrada A1.

Pentru că nu mai face față traficului uriaș, Autostrada A 1, Sibiu Pitești, ar urma să fie lărgită la trei benzi pe sens. Se va lucra pe ultimii 12 kilometri, la intrarea în Capitală. Doar că șoferii vor sta bară la bară în oraș, pe bulevardul Iuliu Maniu, așa că este nevoie de o centură fluidă, modernizată, care să preia fluxul uriaș de mașini.

Ministerul Transporturilor anunță și alte drumuri numite radiale care vor face legătură dintre București, actuala Centură și viitoarea A0, adică centura cu regim de autostradă pe care o vă avea Capitala.

Advertisement

Proiectul drumurilor radiale presupune, pe lângă lărgirea Autostrăzii București – Pitești, prelungirea bulevardului Timișoara, prelungirea Căii Giulești, prelungirea Bulevardului Poligrafiei, drumul Pipera Expres, drumul Afumați Expres, un drum în zona localității Dobroiești, altul la Cernica, prelungirea bulevardului Metalurgiei și drumul numit Măgurele Expres.

Ionel Scriosteanu, secretar de stat din Ministerul Transporturilor: “Pasajele vor fi gata anul viitor. Drumurile radiale ar urma să fie gata până în 2026”.

Șoselele de acces în București vor avea în totalitate 100 kilometri. Vor costa 700 de milioane de euro. Ministerul Transporturilor mizează să atragă 85% din costuri din fonduri europene, restul banilor vor fi din bugetul național sau al Bucureștiului.

Advertisement

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Publicat

on

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Advertisement

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Advertisement
Continue Reading

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Publicat

on

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Advertisement

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continue Reading

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Publicat

on

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continue Reading

La mare cautare

Copyright © 2012 Bucurestiul.ro