Theodor Paleologu a criticat organizarea protestului de vineri seara din Piaţa Victoriei din Capitală la care au participat circa 200 de oameni. El a spus că „aceşti demenţi ne pun tuturor sănătatea în pericol”. „Din păcate, aceşti demenţi ne pun tuturor sănătatea şi viaţa în pericol”, a scris Theodor Paleologu, pe Facebook.

<

Paleologu a candidat la alegerile prezidenţiale din 2019, din partea Partidului Mişcarea Populară. Contracandidatul său, Bogdan Stanoevici, a fost prezent la evenimentul de vineri.

Aproximativ 200 de oameni s-au strâns, vineri, după ora 17.00, în Piața Victoriei, pentru a protesta față de măsurile adoptate de autorități în contextul epidemiei de COVID-19. Ei nu au purtat mască și nu au păstrat distanța minimă de 1,5 metri.

În fața Palatului Victoria au fost prezenți tineri, persoane în vârstă și chiar și copii. Între ei, s-a aflat și fostul europarlamentar Adrian Severin și fostul ministru Bogdan Stanoevici.

Oamenii prezenți la protest au stat unii lângă alții, unii dintre ei strângându-și mâna sau îmbrățișându-se.

Protestul a fost anunțat pe Facebook, iar oamenii cer „pedepsirea tuturor făptuitorilor care au încălcat legile și Constituția prin instituirea decretului stării de urgență și a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, cu complicitatea Parlamentului”.

Transparenta face diferenta