Saptamana viitoare se împlinește un an de la eșuarea navei Queen Hind în Portul Midia, încărcată cu peste 14.000 de oi vii care ar fi trebuit să ajungă în Arabia Saudită, informează evz.ro.

<

În urma accidentului, întreg echipajul și doar câteva sute de oi au supraviețuit. După cum relata însă și presa internațională, marea problemă a fost descoperirea unor punți secrete, ceea ce înseamnă că supraîncărcarea a fost de vină pentru răsturnare.

Cum a fost posibil? Chiar în februarie a.c., deci la trei luni după accidentul Queen Hind, un vameș din portul Midia era trimis în judecată de DNA, acuzat că a luat de două ori mită pentru a uşura şi grăbi transportul de animale vii în Portul Midia. Queen Hind nu a fost o excepție, așadar.

După un an în care Portul Midia a trecut doar printr-o schimbare de statut pe hârtie – pe 23 octombrie a fost adoptată OUG pentru a modifica Legea din 1992 și a-i da portului Midia statut de zonă liberă. În realitate, jupânii Portului Midia rămân Felix Stroe și Ion Dumitrache, ceea ce înseamnă că oricând se poate repeta tragedia de acum un an.

JUPÂN DUMITRACHE DE LA MIDIA

În cazul anchetei menite să stabilească vinovații pentru eșuarea Queen Hind, autoritățile au devenit din ce în ce mai discrete. Motivul? Accidentul nu poate fi decuplat de influența pe care o au în Portul Midia înalți responsabili economici și politici din județul Constanța, iar de departe cel mai greu personaj este Ion Dumitrache, cel care controlează terminalul de operare animale vii (încărcare pe nave maritime pentru export) prin firma Comagra. Oficial, Comagra este deținută majoritar de Elena Mușat care timp de două decenii a fost contabilă în cadrul societăţii comerciale 2 x 1 Holding. Aceasta din urmă este deținută de asociații Ion Dumitrache şi Felix Stroe, parteneri de afaceri de o viață.

Iar cel mai cu greutate parteneriat al celor doi s-a materializat la Şantierul Naval Midia Năvodari, unde începând din 1999, au devenit acționari majoritari, preluând de la SIF Transilvania peste 80% din pachetul acţiuni, pentru 4 milioane de dolari. Fără a mai relua povestea, procedurile economice folosite la acel moment au fost descrise pe larg de mass-media ca fiind frauduloase.

Felix Stroe fiind mai mereu ocupat cu RAJA în ultimii 17 ani, jupânul de facto în Portul Midia a rămas Ion  Dumitrache. Cu oameni-cheie plasați la Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța (CN APM), la Autoritatea Navală Română (inclusiv la Căpitănia Portului Midia), dar și la DSVSA Constanţa, a reușit de-a lungul timpului să-și favorizeze firmele cu operațiuni în port.

De exemplu, în 2017, directorul general din acel moment, Nicolae Dan Tivilichi aproba decizia ca şantierele navale să îşi poată asigura în regie proprie remorcajul, lăsând CN APM fără taxa încasată pentru respectivele servicii. Cine
era principalul beneficiar al deciziei? Firma Comagra controlată de Dumitrache prin contabila sa, Elena Mușat.

LA CONSTANȚA, “PSD ESTE PARTIDUL STROE-DUMITRACHE”

O altă zonă căpușată de Dumitrache este furnizarea de medicamente – firmele sale au derulat numeroase contracte cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, instituție aflată în subordinea CJ Constanța. Dumitrache, asociat cu Felix Stroe, au avut practic ani la rând monopol în furnizarea medicamentelor pentru DGASPC Constanța.

Iată ce scrie o publicație locală – “în perioada 2010-2015, DGASPC Constanța a cumpărat medicamente numai de la societatea SC Eurosantis SRL sau de la SC Ridizea SRL. Cele mai multe contracte de acest tip s-au acordat prin achiziție directă sau prin licitație restrânsă accelerată. SC Eurosantis SRL, care primește de la DGASPC Constanța, în patru ani, comenzi în valoare de 5.777.063 de lei, îl are ca acționar pe Ion Dumitrache, consilier județean al PSD și vicepreședinte al PSD în perioada în care firma sa furniza medicamente către DGASPC Constanța, instituție aflată chiar în subordinea Consiliului Județean Constanța. Adică și în subordinea sa”.

ANI s-a sesizat și în 2013, atât el, cât și fiica sa, Cristina Dumitrache au fost declarați incompatibili. Dumitrache și-a dat demisia din funcția de consilier județean, dar afacerile sale au mers mai departe. Fiica sa însă s-a refugiat în
Parlamentul României, unde candidează pentru al treilea mandat consecutiv după o prestație meteorică de 140 de secunde în opt ani.

Cel mai bine a rezumat modus operandi al tandemului Stroe-Dumitrache chiar un fost coleg de partid, Mircea Titus Dobre, fost ministru PSD al Turismului, trecut între timp la Pro România. “PSD este Partidul Stroe-Dumitrache (…) Deciziile se iau, la PSD Constanţa, exclusiv de către aceste două personaje, care, cu un tupeu fantastic taie şi spânzură, în stanga şi-n dreapta, aşa cum se întâmplă şi la alte instituţii publice sau regii autonome, din judeţul Constanţa, peste care se ştiu stăpâni”, scria acum un an Dobre.

Stăpâni fiind, au reușit să zădărnicească, la nivel local, o anchetă dictată de la nivel central de Ministerul Transporturilor. Pe 25 noiembrie, ministrul Lucian Bode semna un ordin comun cu ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, şi cu preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Csutak Nagy Laszlo, pentru constituirea de echipe mixte care să verifice modul în care au fost respectate prevederile.

Citeste continuarea pe evz.ro

Transparenta face diferenta