Intra in contact cu noi

Politica

Florin Calinescu s-a apucat de politica si a fost ales presedinte de partid!

Publicat cu

pe

Florin Călinescu a intrat în politică. Actorul a fost ales, sâmbătă, în funcția de președinte al Partidului Verde, formațiune ecologistă care l-a susținut la prezidențiale pe Remus Cernea în 2009, a fost condusă de un fost deputat PSD și a avut protocol de colaborare cu USL în 2012, dar l-a susținut şi pe Klaus Iohannis la prezidențiale în 2014. În toate rundele de alegeri la care a participat, Partidul Verde a obținut mai puțin de 1% din voturi.
„De astăzi, verzii români intră pe scena politică cu Florin Călinescu președinte. Veți vedea că se poate face și o altfel de politică in interesul oamenilor dar și cu respectul mediului înconjurător în care trăim”, se arată pe pagina de Facebook a Partidului Verde.
„Prin acest congres și prin alegerea ca președinte a actorului Florin Călinescu, verzii își întăresc poziția pe plan politic românesc și pornesc la drum puternici, încrezători pentru următoarele alegeri. Pe scena politicii românești se simte lipsa unui partid verde, se dorește apariția culorii verzi în cantități mari pe harta țării, iar 2019 poate să reprezinte un start puternic. Românii s-au săturat de galben, roșu, albastru, de personalități care au stat cocoțate pe diferite funcții, schimbându-și culorile din 4 în 4 ani, pozând ca salvatorii națiunii, dar în realitate sunt niște slugi umile banului, a interesului și lipsite de patriotism”, a transmis Dan Acibotăriță, liderul Verzilor suceveni, secretarul executiv al Partidului Verde la nivel național, potrivit suceava-smartpress.ro.
Înființat în 2005, Partidul Verde a participat la alegerile prezidențiale din 2009, susținând candidatura lui Remus Cernea. La Congresul din 14 ianuarie 2012, Ovidiu Iane a fost ales președinte al partidului, Iane fiind ulterior ales deputat PSD.

Politica

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Publicat cu

pe

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR!

Astfel, după reușita Alternativei Drepte de a se înscrie cu liste complete în competiția pentru europarlamentare s-a produs o nouă mutare politică în cadrul partidului condus de Adela Marza (Președinte) și Mircea Andrei (Secretar General). Astfel, senatorul Adrian Costea, care reprezintă județul Ialomița, a părăsit formațiunea AUR și s-a înscris in Partidul Alternativa Dreapta.

”Voi rămâne mereu constant liniei politice conservatoare, de promovare a identității naționale și a valorilor fundamentale ale poporului român. Opțiunea mea este pentru Partidul Alternativa Dreaptă deoarece acesta este un Autentic partid conservator și de dreapta.”
Deputatul AUR Enachi Raisa şi-a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor demisia din partid, ea precizând că va activa ca independent. „Vă anunţ că de astăzi îmi dau demisia şi nu mai fac parte din grupul AUR. Voi activa ca deputat independent”, a spus deputatul în şedinţa plenului Camerei Deputaţilor.

Reclama
Continua sa citesti

Politica

Președintele PMP Cristian Diaconescu sprijină candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1

Publicat cu

pe

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, și Rizia Tudorache, secretar general al PMP, au anunțat, în cadrul evenimentului de lansare a candidaților Partidului Alternativa Dreaptă pentru alegerile din 2024, că PMP susține candidatura lui Florin-Mircea Andrei la Primăria sectorului 1.

În fața sutelor de simpatizanți și membrii AD, prezenți la eveniment, avocatul Mircea Florin-Andrei și-a lansat programul de candidatură la Primăria sectorului 1 și a dat un mesaj clar:

,,Inima Sectorului 1 a încetat să bată astăzi! Am vorbit în ultimul an cu mii de oameni, care sunt disperați să scape de Clotilde Armand. Voi intra în această competiție electorală cu bucurie, sunt pregătit să mă lupt pentru a scăpa Sectorul 1 de umilința la care ne-a supus Clotilde Armand. Și cu ocazia acestui eveniment public, vreau să-i spun doamnei primar un singur lucru: orice candidat e mai bun decât dumneavoastră!’’

Tot astăzi, Partidul Alternativa Dreaptă a anunțat și lista candidaților pentru alegerile europarlamentare, listă deschisă de Adela Mârza, președintele partidului.

Partidul Alternativa Dreaptă este singurul partid din România afiliat Grupului European al Conservatorilor și Reformiștilor- ECR- condus, în calitate de președinte, de Giorgia Meloni, premierul Italiei.

Continua sa citesti

Politica

Văzând că nu au candidat la primăria Capitalei, liberalii insistă cu oferta pentru Nicușor Dan

Publicat cu

pe

PNL îşi păstrează oferta pentru Nicuşor Dan să vină în partid, pentru o susţinere a unui nou mandat la Primăria Capitalei, au precizat surse politice.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a discutat în ultima vreme cu primarul Capitalei, reiterând propunerea PNL ca acesta să se înscrie în PNL pentru a fi susţinut la alegerile locale din 2024. Potrivit surselor, primarul a transmis că se gândeşte.

PNL vrea să aibă propriul candidat la alegerile locale pentru Primăria Generală şi nu să susţină un candidat independent.

Liberalii îşi fac calcule privind alegerile locale pe Bucureşti, considerând că au şanse mari să câştige trei primării de sector, respectiv sectorul 6, sectorul 1 şi sectorul 2.

Continua sa citesti
Reclama
Bani4 zile in urma

Record de capturi de țigări de contrabandă în județele Dolj și Giurgiu în 2024!

În primele 3 luni ale anului 2024, autoritățile au capturat peste 14 milioane de țigarete, în valoare de peste 15...

Stirile Zilei4 zile in urma

Municipiul București intră în finala competiției ”Destinația Anului 2024”

Municipiul București intră în finala competiției Destinația Anului 2024, la categoria ”Orașe care inspiră”, iar Proiectul cultural ”Străzi deschise –...

Bani2 săptămâni in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica2 săptămâni in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Reclama

La mare cautare