Connect with us

Transport

VIDEO-Peste o mie de bucuresteni au protestat impotriva Gabrielei Firea!

Published

on

Aproximativ 1.000 de biciclişti au pornit sâmbătă, de la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Regele Mihai, într-un marş care se doreşte a fi un protest împotriva modului în care primarul Gabriela Firea administrează Capitala, relatează Agerpres. 
„Noi sperăm ca protestul să nu fie tăcut. Bicicliştii, în general, atunci când protestează, sunt foarte linistiţi. Eşti mult mai nesigur atunci când eşti cu bicicleta. Dar eu îmi doresc să nu fie tăcuţi şi, da, să strigăm, ‘Firea, fă ceva!’, pentru că ne-am săturat să ne tot promiţi, întotdeauna, în fiecare nouă şedinţă. Şi inventează şedinţe noi, promite câte ceva. Ori, ea nu a realizat nici măcar ceea ce a promis în campania electorală. Deja am obosit noi să ne tot promită şi să nu facă nimic”, a declarat pentru Agerpres Marian Ivan, cofondator Asociaţia OPTAR.
Marşul este iniţiat de Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), care a depus notificare la Primăria Municipiului Bucureşti privind organizarea protestului.
„Sunt aproximativ 17 km. Se pleacă din Parcul Herăstrău, spre Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Bd Titulescu, Podul Basarab, se întoarce puţin mai devreme de Cotroceni, iar ne întoarcem pe Podul Basarab, intrăm în Piaţa Victoriei, apoi pe Calea Victoriei, trecem prin faţa Primăria Capitalei, pe lângă Parcul Izvor, înconjurăm Palatul Parlamentului şi apoi ajungem în Parcul Tineretului”, a precizat Ivan.

El a menţionat că protestatarii se vor opri în faţa Primăriei Generale a Capitalei pentru a-şi exprima doleanţele.

„Ne vom opri pentru maximum 30 de minute, atât timp cât oamenii simt să se descarce pentru că, de fapt, este o acţiune împotriva Primăriei”, a mai spus reprezentantul OPTAR.

„Lipsa oricăror performanţe administrative ale Gabrielei Firea şi zgomotul produs de mulţimea de promisiuni nerespectate au adus oraşul într-o stare chiar mai proastă decât era pe vremea lui Oprescu. Cu toate că a dublat numărul de oameni care lucrează pentru administraţie, prin zecile de companii municipale, la bilanţul de jumătate de mandat, majoritatea proiectelor enumerate de primar erau începute pe vremea mandatului lui Oprescu. Şi, cu toate că acuză toate administraţiile precedente că sunt vinovate de traficul infernal din Capitală, administraţia Firea şi-a stabilit ca priorităţi terminarea proiectelor începute de Oprescu”, se arată într-un comunicatul al OPTAR.

Advertisement
Înfiinţată în 2011, OPTAR are ca misiune promovarea transportului alternativ în Romania; elaborarea, promovarea şi implementarea proiectelor care vizează mobilitatea urbană; elaborarea, promovarea şi implementarea proiectelor pentru utilizarea energiilor convenţional curate; promovarea turismului ecologic şi cultural.

Sursa: Hotnews.ro

Transport

Contract semnat pentru reabilitarea a 18 kilometri de linii de tramvai in Capitala

Published

on

Reabilitarea liniilor de tramvai 40, 27, 19, 36 și 23 din Capitală, are trec pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, inclusiv Bucla Complex Titan, poate începe.

Nicușor Dan a anunțat că a fost atribuit contractul pentru refacerea tronsonului de 18 kilometri cu cale dublă de rulare.

Inițiativa face parte din proiectul amplu de reabilitare a aproximativ 50 km de infrastructură de tramvai din Capitală, potrivit primarului general.

Advertisement

Porr Construct este firma căreia i-a fost atribuit contractul de reabilitare al liniilor de tramvai, conform reprezentanților Municipalității, citați de Club Feroviar.

Subcontractanți declarați sunt firmele IMSAT, Elektra Invest, Rotermit, Compania Municipală Iluminat Public București.

Săptămâna trecută, proiectul modernizării liniei 40 a fost votat în Consiliul General și are o valoare de aproape 19 milioane de euro.

Advertisement
Continue Reading

Transport

Primele troleibuze solaris au început să circule în București

Published

on

Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.

Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.

Potrivit sursei citate, troleibuzele Solaris au o lungime de 12 metri, aer condiţionat, rampă de acces pentru pasagerii cu mobilitate redusă, podea coborâtă, prize pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor, computer de gestiune management vehicul cu funcţii GPS şi comunicare online, sistem de informare audio-video şi sisteme de numărare a călătorilor.

Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.

Advertisement

Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Continue Reading

Transport

Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont

Published

on

Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații. 

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.

„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.

„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.

Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.

”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.

De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.

Continue Reading

La mare cautare