Sectorul 6
Traficul Bucurestiului: Sofer oprit cu impuscaturi in Sectorul 6

Polițiștii bucureșteni au început miercuri seară, în Sectorul 6, urmărirea unui autoturism care nu a oprit la semnalele lor, fiind apoi solicitate în sprijin mai multe echipaje.
Bărbatul și-a continuat deplasarea în viteză, iar în cadrul urmăririi polițiștii au folosit armamentul din dotare, executând focuri de avertisment fără a fi nicio persoană rănită.
Autovehiculul a fost oprit în final de polițiști, conducătorul acestuia fiind imobilizat și condus la sediul secției, pentru a se stabili motivul pentru care acesta nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor.
”Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare pozitivă, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice”, anunță polițiștii.
Sectorul 6
Doua parcari noi deschise saptamana viitoare in Sectorul 6

Parcările de la Pieţele Gorjului şi Drumul Taberei pot fi folosite, noaptea, de săptămâna viitoare, pe bază de abonament, a informat, vineri, Primăria Sectorului 6.
La Piaţa Gorjului sunt 36 de locuri disponibile, iar la Drumul Taberei 50.
Parcările vor putea fi utilizate în intervalul orar 19.00 – 8.00, în baza unui abonament lunar de 150 de lei, au precizat reprezentanţii autorităţii locale, într-o postare pe Facebook.
Spaţiile sunt securizate, monitorizate video, iar accesul se va face controlat la barieră. Abonaţii vor primi cartele. De aceste abonamente pot beneficia şi cei care locuiesc în Sectorul 6 cu viză de flotant.
Înscrierile pentru abonamente se fac, de luni, 6 februarie, pe site-ul parcari.ADPS6.ro, la Secţiunea „Parcare cu plată”, unde trebuie trimise scanate sau jpg următoarele documente: cartea de identitate, certificatul de înmatriculare şi asigurarea auto.
Link-ul ce va fi funcţional peste trei zile, atunci când încep înscrierile, este https://parcari.adps6.ro/solicitare/parcare-cu-plata.
În intervalul orar 8.00 – 19.00 aceste parcări pot fi utilizate la liber de şoferi. Tariful este de 4 lei pe oră.
În curând va fi posibilă parcarea pe timp de noapte şi în parcarea de la Piaţa Crângaşi, care va fi securizată.
Sectorul 6
Primarul Ciucu: Vom cere aprobarea pentru a înființa un serviciu de ecarisaj al Sectorului 6, vom extinde competențele poliției locale

Primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță, luni, primele măsuri după ce o femeie a fost ucisă de câini în zona Lacului Morii. Edilul spune că va cere Consiliului Local și Consiliului General aprobarea pentru a înființa un serviciu de ecarisaj al Sectorului 6, va extinde competențele poliției locale, va bugeta servicii de adăpost pentru câinii fără stăpân și pentru servicii de sterilizare.
Ciprian Ciucu precizează, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că cel târziu luni va prezenta într-o conferință de presă concluziile anchetei interne de la poliția locală a Sectorului 6.
„Regret enorm cele întâmplate și îmi asum de acum înainte să nu se mai întâmple așa ceva în Sectorul 6! Imi asum vina de a conștientiza prea târziu creșterea numărului de câini fără stăpân, ca urmare a diminuării din ultimii ani a capacităților ASPA. Condoleanțe familiei, îmi pare nespus de rău! Noi NU vom fugi de atribuții, vom cere și asuma altele în plus”, susține primarul Sectorului 6.
Postarea integrală:
Această tragedie nu trebuie să rămână fără urmări! Și trebuie acționat acum, înainte ca moartea în condiții terifiante a Anei Oroș să fie dată uitării, așa cum s-a întâmplat în cazurile precedente. Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple niciodată! Ce și cum vom face:
Voi cere imediat Consiliului Local al Sectorului 6 și apoi Consiliului General să aprobe înființarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul Sectorului 6 (dacă este nevoie, serviciul să fie delegat inclusiv Sectoarelor)!
De asemenea, vom extinde competențele Poliției Locale a Sectorului 6, astfel încât să aibă toate instrumentele legale necesare pentru a verifica microciparea și sterilizarea! Voi contacta parlamentarii pentru a modifica legea pentru ca și Poliţia Locală a Sectoarelor Municipiului București să aibă competențe similare cu Politia Animalelor. Astfel, vidul legislativ trebuie înlăturat. Concret, voi cere Parlamentului sa modifice OUG 155/2001, scrisa cu 9 ani inainte de infiintarea Politiei Locale trebuie coroborată cu Legea 155/2010 dupa care funcționează Poliția Locală. Primăriile de sector nu sunt UAT, ci subdiviziuni de UAT, iar legislația actuală prevede aceste competențe la nivel de UAT, in cazul nostru, Municipiul București, în alte cazuri comune, orașe, municipii.
Voi bugeta pentru următorii ani acțiuni temeinice de verificare și campanii reale de constientizare cu privire la sterilizare! Vom bugeta inclusiv costuri cu sterilizarea.
Vom bugeta achiziția de servicii de adăpost pentru câinii care vor fi capturați. Câinii vor fi PERMANENT luați de pe raza Sectorului 6 (nu doar de luni până vineri, de la 8.00 la 16.00) și ținuți în condiții decente, umane.
Este clar că ASPA este depășită de situație și noi toți trebuie să preluam aceste responsabilități din sarcina PMB, să ajutăm, să contribuim, așa cum este normal.
Am luat legătura inclusiv cu Politia MAI din Sectorul 6 pentru a face acțiuni comune de verificare, împreună cu Poliţia Locală a Sectorului 6.
Am demarat o anchetă internă la nivelul Poliției Locale a Sectorului 6, voi prezenta vineri, cel târziu luni, rezultatele într-o conferință publică. Îmi cer scuze ziariștilor și îi rog să înțeleagă, nu voi participa în emisiuni și nu voi mai da declarații până nu am clare rezultatele anchetei interne. Trebuie vorbit factual, pe date clare, nu pe impresii.
Regret enorm cele întâmplate și îmi asum de acum înainte să nu se mai întâmple așa ceva în Sectorul 6! Imi asum vina de a conștientiza prea târziu creșterea numărului de câini fără stăpân, ca urmare a diminuării din ultimii ani a capacităților ASPA. Condoleanțe familiei, îmi pare nespus de rău!
Noi NU vom fugi de atribuții, vom cere și asuma altele în plus.
Sectorul 6
Prima reactie a primarului Sectorului 6 Ciprian Ciucu, la tragedia de la Lacul Morii: „Nu mă spăl pe mâini!”

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu a avut duminică diminteaţă prima reacţie în cazul femeii ucise de câini la Lacul Morii, afirmând că a cunoscut-o pe Ana chiar în acea zonă. El anunţă că a fost declanşată deja o anchetă internă la Poliţia Locală Sector 6. Ciuci lansează un atac la adresa Primarului General Nicuşor Dan, subliniind că a aşteptat să vadă poziţia acestuia şi critică ASPA, despre care susţine că are o politică ”total greşită” şi că ”în loc sa adune câinii de pe străzi, face campanii de „conştientizare”.
„Nu mă spăl pe mâini! Nu m-am spălat niciodată pe mâini, cu atât mai puțin acum, cu moartea tragică, în condiții înfiorătoare, a Anei Oroș Daraban. Am cunoscut-o pe Ana chiar pe Lacul Morii, spre insulă. Ieșise la alergat. A participat și la acțiunea de curățenie, am igenizat împreună zona. Am discutat despre proiectele viitoare, până unde și cum vom face cu viitorul parc. Vestea cumplită m-a dat peste cap, efectiv… nu am cuvinte.
Noi am demarat deja propria anchetă internă la Poliţia Locală! Nu fuge nimeni de răspundere! Eu nu fug de răspundere, niciodată nu voi fugi de răspundere!!
Nu am ieșit public până acum deoarece am așteptat să văd poziția Primarului General, cel care decide politicile ASPA, aloca bugete și care este singurul care are instrumentele instituționale să rezolve problema câinilor. Recunosc, aveam această așteptare. În septembrie 2013, atunci când Ionuț Anghel și-a găsit sfârșitul în aceleași condiții înfiorătoare, Primarul General de atunci, Sorin Oprescu și-a asumat, cum era normal, serviciul de ecarisaj, ASPA, etc. Primarul de Sector nu apare în nicio discutie publică. De aici așteptarea mea. Nu mai am așteptări de la PMB. Lipsa de leadership, neasumarea, aruncarea responsabilitatilor în curtea altora, sunt deja de notorietate.
Adevărul este următorul. Politica ASPA este total greșită și a dus la reapariția câinilor pe străzi. În loc sa adune câinii de pe străzi, ASPA face campanii de „constientizare”. Nu se mai eutanasiază de ani buni ceea ce face ca adăposturile să fie arhipline, condițiile în care sunt ținute animalele sunt proaste. Și de aceea, resursele lor nu se duc la capturare ci pe condiții de cazare și campanii de „constientizare” pe bani mulți. Un fel de PR pe bani publici.
Până la o analiză mai detaliată, se vede clar din bugetul lor ca investesc în adaposturi și alte servicii și nu în capturare! De exemplu, au un singur colaborator care are abilitatea de a tranchiliza animalele. Despre ce vorbim? Despre incompență și iresponsabilitate. Bucureștiul este enorm, resursele lor pentru capturare sunt inexistente!
PROBLEMELE AU REAPĂRUT DUPĂ CE ASPA ȘI-A MODIFICAT ABORDAREA și au distrus echipele și capacitățile care în trecut au dat rezultate. Restul sunt adrese cu care își acoperă incompetența. Sunt singura instituție înființată pentru acest scop și doar cu acest scop.
Schimbul kafkian de adrese cu polițiile locale, pentru ca politia sa amendeze proprietarii de câini necipați nu rezolvă problema. Asta poate face și politia animalelor și politia locala a municipiului București.
Problemele mari și complexe se rezolvă prin acțiuni masive și complexe! Cum, mai exact? PRIN PLANIFICAREA DE ACȚIUNI DE PRINDERE DE AMPLOARE, coordonate de un comandament.
ASPA ar fi trebuit să organizeze acțiuni de prindere, punctuale, cu data și oră, să ceara sprijinul nostru, al colegilor lor, politia locala din subordinea lui Nicușor Dan (nu vorbește nimeni despre ei, dar ai aceleași competențe legale) și a politiei MAI.
DAR CUM SĂ PLANIFICE ASPA ASA CEVA DACĂ EI NU AU UNDE SĂ MAI DUCĂ ANIMALELE?! Asa că această instituție doar mimează ca lucrează și ca face ceva pentru misiunea pentru care a fost înființată.
Politia Locală a acordat în trecut ajutorul ASPA, ASPA scoate niște adrese doar atunci când lucrurile nu au mers bine. Dar nici nu puteau sa meargă bine, cu 2 sau 3 angajați care fugăresc animalele pe terenuri zeci de hectare! Este absurd!
ASPA are o singura misiune și un buget mare, distribuit prost.
Polițiile Locale au zeci de misiuni și de servit sute de mii de cetățeni:
– ordine publica,
– circulație,
– comerț stradal neautorizat,
– controlul agenților economici,
– controlul santierelor,
– verificarea salubristului,
– deșeuri necontrolate,
– siguranța în scoli, inclusiv a zonelor adiacente atunci când copii vin si pleaca de la școală,
– ridicarea mașinilor abandilonate,
– ridicarea mașinilor parcate ilegal,
– ambozie,
– terenuri neîngrijite si fațade degradate,
– supraveghere parcuri,
– intervenții le cerere, pe ocuparea locurilor de parcare,
– vânarea dubelor care aruncacdeseuri din construcții pe câmp,
– actiuni de mutare a vehiculelor atunci când operatorii de servicii utilitare intervin,
– diferite obiective de paza, vezi parcul Politehnicii etc.
As putea sa continui lista, este de 5 ori mai lungă. ASPA ARE UN SINGUR OBIECTIV.
Noi am demarat deja propria anchetă internă la Poliţia Locală! Nu fuge nimeni de răspundere! Eu nu fug de răspundere, niciodată nu voi fugi de răspundere!! Îmi pare nespus de rău pentru ce s-a întâmplat, de acum înainte ma voi ocupa personal de acest subiect.
În paralel solicit Consiliului General să facă o comisie care să evalueze activitatea ASPA!
Lucrurile nu vor rămâne asa, eu voi reveni pe acest subiect in cateva zile cu o dare de seamă.
P.S. Aceasta este o temă de anvergura redacției Recorder. Eu, le stau la dispoziție”, scrie Ciucu pe Facebook.
- Politicao săptămână in urma
Sondaj: Nicusor Dan creste in optiunile bucurestenilor si este singurul capabil s-o infranga pe Firea
- Transport3 săptămâni in urma
Noaptea mintii pe Centura Capitalei: Pasarela care nu duce nicaieri, construita in drum!
- Politica3 săptămâni in urma
După Grindeanu și Gabriela Firea dă cu subsemnatul în fața procurorilor anti-corupție!
- Monden4 săptămâni in urma
Micutzu, amenintat cu moartea după rolul din filmul Teambuilding
- Politica4 săptămâni in urma
”Se putea mult mai mult la nivelul Bucureştiului” – Liderul PNL Sector 1, dezamăgit de Nicușor Dan
- Bani3 săptămâni in urma
Nicusor Dan anunta cea mai mare achiziție publică realizată vreodată de Primăria Capitalei
- Sectorul 33 săptămâni in urma
Imagini socante in Sectorul 3: Barbat gasit mort pe sinele de tramvai!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Pungi cu droguri descoperite langa Academia de Politie din Bucuresti