Intra in contact cu noi

Timp liber

Timp liber: Festival Național de Astronomie, Știință și Educație în Parcul Crângași

Publicat cu

pe

Sâmbătă, 7 mai, între orele 11.00 -22.00, are loc în Parcul Crângași ediția a VII-a a Festivalului Național de Astronomie, Știință și Educație- AstroFest 2022- Ascultăm stelele și protejăm Pământul.

Evenimentul este organizat de Știință&Tehnică și Asociația Science &Tehnology, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6.

Pe tot parcursul zilei, publicul va putea interacționa direct cu cercetătorii, va asista la demonstrații de tehnologie, expoziții, observații astronomice, lansări de carte și va putea participa la atelierele știință și tehnică.

De asemenea, cei prezenți vor avea la dispoziție 25 de telescoape profesionale, prin care vor admira stelele.

Reclama

Echipa de astronomi le va oferi în permanență suport și asistență, dar și informații interesante și scurte prelegeri despre corpurile cerești.

Invitatul special al AstroFest 2022 este Dumitru Dorin Prunariu, singurul cosmonaut român care a zburat în spațiu.

Programul evenimentului AstroFest 2022:

Reclama

PROGRAM SCENĂ (11.00-22.00)

11.15 ESCAPE ROOM cu Florina Nănescu

11.30 Prezentari roboti

Reclama

11.45 Liceul Șaguna Brașov – Concursurile NASA

12.00 UNATC – atelier de animație

12.15 De la experiment la descoperire – Facultatea de Fizică București

Reclama

12.30 Roboți, instalații și rachete – Politehnica

12.45 UNATC – filme de animatie, Showreel Licență

13.00 Despre fosile și dinozauri – Facultatea de Geologie

Reclama

13.15 Muzeul Antipa

13.30 UNATC – filme de animație, Showreel Master

13.45 Observații solare – Universitatea din Craiova

Reclama

14.00 Praful de stele Facultatea de Fizica Iași

15.00 Start atelierele ST:

– roboți, cu dl Diodă și Vlad Doboș

Reclama

– rachetomodele cu Cătălin Chelmuș

– astronomie cu Adina Soare

– desen 3D cu Ana Creangă

Reclama

– animație și holograme cu Bogdan Mihăilescu

– neuroplasticitate, memorare si concentrare cu Aurel Iftene

– realitate augumentată cu Emil Drăgan

Reclama

15.15 Instalații de artă – Denis Fluierașu

15.45 Astronavigația – de la gnomon și astrolab la sextantul Apollo, lansarea cărții comandorului Vasile Chirilă, introduce prof. Marian Naiman

16.00 Marea tăcere și implicațiile ei pentru umanitate – dr. Ionescu Cristian, Institutul de Știinte Spațiale

Reclama

16.15 Energia nucleară, energia viitorului

16.30 45 de ani de la marele cutremur – cercetător Dragoș Toma Dănilă, IFP

16.45 ATLANTYKRON 2022 Sorin Repanovici&Echipa

Reclama

17.00 Cei mai mari asteroizi – dr. Mirel Barlan, Institutul de Astronomie al Academiei 17.15 Eclipsa de la capătul lumii – Cătălin Beldea

17.30 Lansare ȘTIINȚĂ&TEHNICĂ nr 115 – special ASTROFEST 2022

17.45 Știință distractivă cu Andra Mirescu

Reclama

18.15 ÎNTÂLNIRE CU DUMITRU PRUNARIU – introducere Alexandru Mironov

19.30 CRONICI METAGALACTICE – Noutăți din spațiu, comentarii și întrebări cu: Alexandru Mironov, Cristian Român și Claudiu Tănăselia

20.30 Concert Adrian Naidin, invitată Ana Creangă

Reclama

21.30 UNATC – filme de animatie

Programul de observații astronomice *

15:00 – 18:00 Soarele și petele solare

Reclama

19:00 –23:00 Luna și craterele selenare (se pot observa craterele, munții și mările de pe suprafața Lunii precum și zonele de aselenizare ale misiunilor Apollo)

20:30 – 23:00 Planete, roiuri globulare, stele duble, roiuri deschise etc.

*Programul de observații astronomice este dependent 100% de condițiile meteorologice

Reclama

Timp liber

Robbie Williams la Bucuresti: „Sunt foarte recunoscător că m-aţi protejat atunci când nici nu ştiaţi că mă protejaţi”

Publicat cu

pe

„Binecuvântaţi să fiţi cu toţii!” a repetat de mai multe ori pe parcursul serii Robbie Williams, în timpul concertului pe care l-a susţinut, sâmbătă, la Romexpo din Bucureşti. Timp de două ore, în care a povestit multe, a vorbit mai mult decât a cântat, dar în care a făcut reverenţe publicului, a împărţit tricouri şi a dedicat cântece unor fani, artistul britanic a făcut rezumatul muzical al carierei sale de 33 de ani, informează News.ro.

„Vom porni într-o călătorie împreună, în această seară. Una de 33 de ani de odisee muzicală!”, a anunţat Robbie Williams în debut. El a cântat cele mai mari succese ale sale, dar a reamintit şi momentele mai mai puţin plăcute.

„Let Me Entertain You” a dat start petrecerii englezeşti.

Reclama

„În seara aceasta va fi terapie pentru mine şi distracţie pentru voi!”, le-a promis el celor prezenţi în ultima seară a festivalului Summer in the City.

„Strong”, „una din nu aşa de multele melodii cunoscute” ale sale, a fost fredonată de public.

După ce şi-a ales câteva „victime” din public, cu care a dialogat şi a glumit, spre încântarea celor prezenţi, şi cărora le-a făcut o scurtă istorie a carierei sale, Robbie Williams a cântat „Come Undone”.

Reclama

„Am fost la un show cu mama şi cântăreţul era din secolul trecut”, a glumit muzicianul despre ce ar povesti o adolescentă după acest concert.

„Publicul este foarte diferit de cel din anii ’90. Nu mai e ca în anii ’90. Unul mi-a verificat temperatura, unul mi-a cercetat burta să vadă dacă am mâncat suficient”, a spus Williams, după ce a coborât de pe scenă şi a strâns câteva mâini.

Scurtă istorie

Reclama

„O să-ţi fac puţină educaţie despre mine şi despre ultimii 33 de ani. O să te duc înapoi în anii ‘90”, s-a adresat el unui spectator. „Anul era 1990. Zidul Berlinului tocmai căzuse, Nelson Mandela făcea primii paşi în libertate, ca urmare a Revoluţiei române, România avea primele alegeri libere din 1937. A fost un lucru măreţ, nu-i aşa?”, a spus în uralele fanilor, unii veniţi şi din alte ţări. „Printre cele mai importante momente care se conturau, cinci tineri băieţi din Manchester formau o trupă şi schimbau peisajul muzical pentru totdeauna. Era Take That. Primul videoclip pe care l-am înregistrat a fost „Do What You Like”. Este un videoclip special”, a povestit Robbie Williams pe scenă, lăsând să se vadă câteva secunde din acesta, dar care a fost repede retras, „pentru că nu trebuia să-l vadă nimeni, era o porcărie”, după cum a mărturisit artistul.

Perioada petrecută alături de Take That a fost una care l-a marcat profund. „Credeau că sunt enervant, leneş, mă făceau să fiu trist. Pe deasupra, Gary Barlow cânta toate cântecele şi mă gândeam când va veni şansa mea?”. ‘Dacă mai încalci o regulă, Robbie, te dăm afară din trupă’, i-au strigat. „Şi într-o zi, după al treilea album, am realizat că nu mai puteau să mă concedieze şi am decis să încalc toate regulile. Am fost la Glastonbury. Când m-am întors nu am mai putut vorbi cu ei şi nici ei cu mine”. Şi a început „o revoluţie”, a fost introducerea pentru versiunea sa a melodiei „Don’t Look Back In Anger” (melodie a formaţiei Oasis).

A urmat „Angels”, piesă care a marcat începutul carierei sale solo. „She’s The One” a fost cântată de public iar „I Love My Life” a  fost dedicată fiicei sale, Coco, care sâmbătă a împlinit vârsta de 5 ani. Momentul a fost unul emoţionant pentru artistul britanic, mai ales că publicul de la Bucureşti i-a cântat „La mulţi ani!”.

Reclama

Mult apreciată a fost de public şi „Supreme”, melodie de pe al treilea album solo al său, şi mai ales „Feel”. De asemenea, „Rock DJ” a completat setlist-ul.

„Peste tot pe unde m-am uitat în seara asta, toată lumea era cu zâmbetul pe buze. A fost minunat pentru sufletul meu. Şi încă un lucru: sunteţi foarte frumoase, doamnelor!”, au fost complimentele artistului la finalul show-ului.

Mărturisirile lui Robbie au continuat. El a povestit cum a renunţat la alcool, în urmă cu 23 de ani, şi ce l-a ţinut în viaţă: faptul că a cunoscut-o pe soţia sa şi faptul că publicul care a venit la concertele sale l-a apreciat. „Sunt foarte recunoscător că m-aţi protejat atunci când nici nu ştiaţi că mă protejaţi. Domnul să vă binecuvânteze!”.
La „Angels”, melodie lansată în 1997 cu care a încheiat concertul, Robbie Williams i-a lăsat pe toţi cei prezenţi să cânte în locul lui.

Reclama

Summer in the City a avut loc vineri şi sâmbătă, la Romexpo, şi i-a avut pe afiş pe: Jason Derulo, Editors, DJ Orkun, Calum Scott, Eva Timush, Abby Roberts.

Continua sa citesti

Timp liber

Festivalul Strada Armenească revine cu o ediţie specială în Grădina Botanică din Bucuresti

Publicat cu

pe

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Strada Armenească va avea loc între 26 şi 27 august, în premieră la Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din Bucureşti.  

Ediţia specială la picnic a Festivalului Strada Armenească aduce două zile de poveste, pentru cei care vor să descopere un eveniment aflat la graniţa dintre culturi, generaţii, tradiţional şi contemporan, aducând în prim plan cultura armeană în vastele ei manifestări, dar şi diversitatea culturală a Bucureştiului.

Grădina Botanică din Bucureşti va găzdui zece concerte de muzică live ale unor artişti din Armenia şi România, două DJ sets, târg meşteşugăresc, iar participanţii se vor bucura de asemenea de gastronomii internaţionale, cafea la nisip, două expoziţii, o bibliotecă în natură, realizată de Editura Ararat şi ateliere de dansuri armeneşti, sculptură tradiţională în piatră (Khachkar).

Reclama

Cei mici vor avea o zonă dedicată, unde se vor putea juca în natura urbană, iar între orele 12.00-14.00, vor putea asculta poveşti armeneşti sau participa la ateliere.

Intrarea la eveniment este liberă.

Reclama
Continua sa citesti

Timp liber

”Street Dance Show”, spectacol teatral şi expoziţii – Calea Victoriei devine promenadă urbană în weekendul 12-13 august

Publicat cu

pe

Traseul pietonal de pe Calea Victoriei găzduieşte, în weekendul 12-13 august, o nouă serie de activităţi de petrecere a timpului liber în cadrul celui mai amplu proiect outdoor „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”. Pe parcursul celor două zile, participanţii vor putea lua parte la miniconcerte, demonstraţii de street dance, explorări ale oraşului, descoperit prin lentila aparatului foto, dar şi la spectacole de teatru pentru toate categoriile de vârstă, transmite News.ro

Proiectul „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană” a demarat în luna aprilie şi transformă zone aglomerate ale oraşului în spaţii de relaxare pentru bucureşteni, propunând o altfel de interacţiune culturală în context urban. În fiecare weekend, până la 8 octombrie, zonele centrale şi cartierele oraşului devin scene ale activităţilor artistice variate incluse în program.

Proiectul este organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti.

Reclama

Programul artistic la „Străzi deschise” începe sâmbătă, 12 august, la ora 17.00, cu „Explorare urbană prin intermediul aparatului foto”, un tur ghidat pe traseul Calea Victoriei – Piaţa Victoriei – Ateneul Român. Fotograful Cristian Octavian Pavel invită pasionaţii de fotografie şi nu numai să descopere, prin lentila aparatului foto, clădiri istorice, artă stradală, grădini şi pasaje mai puţin cunoscute ale oraşului. Punctul de întâlnire este în faţa Ateneului Român, iar participarea este gratuită, pe baza înscrierii prealabile, prin completarea unui formular dedicat (în limita a 15 locuri).

În zona Cercului Militar, la aceeaşi oră (17.00), se va desfăşura Paragon Street Beat – o serie de miniconcerte pop, pop-rock, hip-hop, jazz, pop-jazz şi funk susţinute de tineri artişti vocali. De la spectacole muzicale în ritmuri moderne, programul artistic trece în registrul clasic, prin reprezentaţiile teatrale din cadrul proiectului artistic „Ochii minţii”. Actorii Ioana Flora, Alexandru Gheorghiu, Cristian Toma, Tiberiu Păun, Mihai Baranga, Mihai Răzuş, Dragoş Muşat, Ionel Niţulescu şi Cătălin Anastase vor pune în scenă comedia „O scrisoare pierdută” – Ion Luca Caragiale, spectacol-lectură interactiv ce va oferi publicului o nouă experienţă teatrală. Spectacolul este programat la ora 18.00 în zona Parcului „Nicolae Iorga”.

Personalităţi marcante din cultura României şi momente definitorii pentru ţara noastră vor prinde viaţă sub ochii spectatorilor în spectacolul „Români la porţile lumii”, al Teatrului Masca, structurat în două părţi. Reprezentaţiile dedicate părţii I vor avea loc sâmbătă, începând de la ora 17.30, în zona Muzeului Naţional de Istorie a României.

Reclama

Duminică, 13 august, trotuarul din faţa Parcului „Nicolae Iorga” va găzdui aventurile personajelor caragialeşti în spectacolul-lectură interactiv „D’ale carnavalului”. Începând de la ora 18.00, Mihaela Mihăescu, Ioana Flora, Cristi Toma, Mihai Răzuş, Mihai Baranga, Dragoş Muşat, Ionel Niţulescu, Cătălin Anastase şi Tiberiu Păun vor recrea atmosfera vibrantă şi amuzantă a cunoscutei comedii, spre deliciul publicului.

Programul artistic pe traseul pietonal din Calea Victoriei continuă în zona Bisericii Kretzulescu, unde dansatorii Asociaţiei Challenge Arts vor anima strada cu coregrafii dinamice şi stiluri unice de dans în spectacolul „Street Dance Show”, programat la ora 19.30.

Partea a II-a a spectacolului teatral „Români la porţile lumii” încheie a doua zi de weekend cu o călătorie captivantă în istoria românească. Reprezentaţiile încep la ora 17.30 în zona Muzeului Naţional de Istorie a României.

Reclama

În ambele zile ale acestui sfârşit de săptămână sunt deschise publicului expoziţiile găzduite de Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti. Vizitatorii pot afla momente-cheie din evoluţia unor clădiri istorice din Capitală prin expoziţiile „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”, „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani”, „Povestea unei biserici de mahala. Sf. Nicolae-Udricani”, deschise în intervalul orar 10:00-17:30.

Şcoala de Artă Bucureşti invită publicul să admire expoziţii de pictură, grafică, design vestimentar, decoraţiuni interioare, precum şi explorările în lumea culorilor ale Secţiei pictură copii, la sediul situat în sectorul 4 al Capitalei, pe strada Cuza Vodă nr. 100. Expoziţiile pot fi vizitate în ambele zile de weekend, în intervalul orar 10.30-21.30.

Restricţii rutiere

Reclama

Calea Victoriei | În weekendul 12-13 august 2023, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta, strada Ştirbei Vodă între Calea Victoriei şi Dem. I. Dobrescu. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Se va permite accesul riveranilor către domiciliu, precum şi către unităţile economice din zonă conform indicatoarelor montate temporar pe durata restricţiilor pe următoarele străzi: strada Frumoasă între strada Sevastopol şi Calea Victoriei, strada Gina Patrichi între bulevardul Lascăr Catargiu şi Calea Victoriei, Calea Griviţei între strada Constantin Budişteanu şi Calea Victoriei, cu menţiunea că accesul auto al riveranilor va fi redirecţionat către aleea din faţa Palatului Ştirbei, apoi către strada Banului.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 22:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani2 zile in urma

Autoritățile române au capturat peste 90 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului 2023

Autoritățile române au capturat peste 90 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului 2023, aproape...

Sectorul 6o săptămână in urma

Primarul Ciprian Ciucu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la Drumul Valea Largă din Sectorul 6

Primarul liberal Ciprian Ciucu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor la Drumul Valea Largă din Sectorul 6. ”La doar două...

Bucurestio săptămână in urma

Doi oameni au fost atacați de un câine, pe stradă în București

Două persoane din Bucureşti au fost atacate de un metis de Brac în Sectorul 6. Persoanele erau la plimbare cu câinii lor. Poliţiştii Secţiei...

Sectorul 62 săptămâni in urma

București: în premieră la Primăria Sectorului 6 va funcționa o Unitate Centralizată de Achiziții (UCA)

La nivelul Primăriei Sectorului 6, în premieră pe București, va funcționa o Unitate Centralizată de Achiziții (UCA), care va cumpăra...

Sectorul 22 săptămâni in urma

Campania „Începem Școala Sănătos” – servicii medicale gratuite pentru locuitorii Sectorului 2 din București

Monica Anisie, președintele Comisiei de Învățământ din Senat și președintele PNL Sector 2, continuă campania „Începem Școala Sănătos”, organizată împreună...

Transport2 săptămâni in urma

Se schimba numele stației de metrou Timpuri Noi: Vezi cum se va numi

Consiliul de Administrație (CA) al Metrorex SA a votat în unanimitate schimbarea denumirii stației de metrou Timpuri Noi. Aceasta va purta numele...

Reclama

La mare cautare

%d blogeri au apreciat: