Sectorul 4
Licitatie uriasa in Sectorul 4: Primaria vrea sa modernizeze zeci de scoli!

O licitaţie pentru un acord cadru care vizează lucrări de extindere, consolidare, modernizare şi creştere a eficienţei energetice a unităţilor de învăţământ, dar şi a altor clădiri publice a foat anunțată de Primăria Sectorului 4, pe SICAP, transmite Rador.
În caietul de sarcini figurează un număr total de 30 de creşe, grădiniţe, şcoli gimnaziale şi licee sau colegii. Se menţionează însă că lucrările care fac obiectul acordului cadru nu se limitează la aceste obiective, putând fi aferente şi altor clădiri publice.
„Una dintre priorităţile subunităţii administrativ teritoriale Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti o reprezintă investiţia în educaţie, ca parte a politicilor publice derulate la nivelul acesteia. Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti intenţionează să desfăşoare un amplu program de investiţii în educaţie şi procesul de învăţământ, pornind de la îmbunătăţirea şi reabilitarea infrastructurii educaţionale, ca parte importanta a acestui proces”, scrie în anunţ.
Valoarea totală estimată a acordului cadru este de 1.260.075.980 lei (peste 250 de milioane de euro, n.red). Valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent este de 143.520.849 lei fără TVA.
În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 90%, experienţa deţinută de managerul de contract 5%, iar demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obţinerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitaţi 5%.
Lucrările ar urma să fie gata in 48 de luni. Se menţionează însă că durata contractelor subsecvente încheiate în perioada de valabilitate a acordului cadru poate depăşi durata acordului cadru şi se întinde până la finalizarea completă a activităţilor ce constituie obiectul acestora, luând în calcul orice forme de prelungire, perioadă de remediere a defecţiunilor etc.
Sectorul 4
VIDEO-Pasajul Europa Unită se deschide marți traficului rutier. Băluță: Înainte, pentru câteva ore pasajul va fi pietonal, la cererea locuitorilor Sectorului 4

Pasajul Europa Unită se deschide marți traficului rutier, a anunțat Primăria Sectorului 4. Potrivit autorităților locale, acesta va fi deschis inițial pentru pietoni.
„Înainte, însă, de darea în circulație, pentru un interval de câteva ore, pasajul va fi pietonal, la cererea locuitorilor Sectorului 4 de a vedea, îndeaproape, cum arată noul pod menit să fluidizeze circulația într-una dintre cele mai aglomerate zone din București”, a transmis primăria, care a anunțat că de marți traficul rutier va fi deschis pe pasajul Europa Unită.
Început în februarie 2022, noul pasaj suprateran din Sectorul 4 are o lungime totală de 653 metri, însemnând un pod și două rampe de acces, una dinspre strada Caporal Luică, iar cealaltă dinspre strada Sergent Ion Iriceanu. Proiectat și construit pentru a fluidiza traficul într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Capitală, pasajul are două benzi de circulație pe sens, dispuse pe o parte carosabilă cu o lățime de 15 metri.
Sectorul 4
Sectorul 4: Tineri filmați în timp ce fură tabletele dintr-o școală!

Doi tineri de 18, respectiv 21 de ani, sunt acuzați că au furat peste 70 de tablete de la școala gimnazială ‘George Bacovia” din Sectorul 4 al Capitalei. Ca să fie tacâmul complet, această școală se află vis a vis de Secția 16 de Poliție din București. Tânărul de 18 ani a fost surprins de camerele de luat vederi cum a sustras tabletele și apoi a plecat liniștit pe holurile școlii. Acum, cei doi tineri au fost aduși la Poliție cu mandat de aducere și sunt anchetați.
”La data de 31 iulie 2023, poliţistii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secția 16 Poliție au pus în aplicare două mandate de aducere, emise pe numele a doi bărbați, în vârstă de 18, respectiv 21 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de furt calificat, prejudiciul fiind de peste 100.000 de lei.
În fapt, la data menționată, poliţiști din cadrul Secţiei 16 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 22/23 iulie 2023, din interiorul unei școli din Sectorul 4, ar fi fost sustrase 71 de tablete.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost săvârșită de către un bărbat, în vârstă de 18 ani, care ar fi fost ajutat de către un alt bărbat, în vârstă de 21 de ani.
În cursul zilei de 31 iulie 2023, în baza mandatelor de aducere care au fost puse în aplicare, bănuiții au fost depistați și conduși la audieri.
De asemenea, în urma activităților specifice polițienești, au fost recuperate 12 tablete din cele 71 pe care aceștia le-ar fi sustras.
În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către Secția 16 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat.”, arată Poliția Capitalei.
Sectorul 4
Majoritate in Sectorul 4: Partidului Social Democrat și Partidului Umanist Social Liberal au semnat un protocol de colaborare

Filialele locale ale Partidului Social Democrat și Partidului Umanist Social Liberal din Sectorul 4 au semnat un protocol de constituire a unei alianțe electorale.
”Am avut deosebita onoare să semnez, astăzi, alături de doamna ministru Gabriela Firea, președintele Organizației PSD București, domnul primar Daniel Băluță, președintele Organizației PSD Sector 4, domnul Iulian Cârlogea, președintele Organizației Sector 4 PUSL și doamnele deputat Nicoleta Goleac și Ana Predescu, protocolul prin care constituim, la nivelul Sectorului 4, Alianța Electorală PSD – PUSL.
Este o ALIANȚĂ încheiată de oameni de cuvânt, în numele a două partide care și-au dovedit, deja, buna-credință în raport cu interesele legitime ale cetățenilor precum și consecvența și loialitatea în cadrul consiliilor locale și în Parlament, susținându-și, reciproc, inițiativele.
Atât noi, umaniștii, cât și colegii social-democrați ne dorim ca, anul viitor, să obținem cât mai multe voturi. Nu este nimic neobișnuit! Fiecare partid își dorește asta! Diferența constă, însă, în transparența și onestitatea pe care le manifestăm în raport cu electoratul: ne anunțăm, din timp, proiectele, candidații, sursele de finanțare, cu profesionalism.
Nevoile stringente ale cetățenilor sunt punct de plecare și prioritate pentru platformele noastre electorale și nu mijloc de ”seducție în ziua votului… și gata”!
Patentul „apă caldă în 24 de ore” îi aparține actualului primar al Capitalei și nu îl „plagiem”! Și, să știți că nici incursiuni nocturne, cu saci cu voturi în spate, nu intenționăm să facem!
Ne aliem pentru muncă „la vedere”, ne angajăm, inclusiv prin acest Protocol, ca fiecare dintre partidele noastre să promoveze, pe liste, oameni capabili, valoroși, cărora să le pese de comunitate și care să știe cum să îi rezolve problemele.
Fapte – nu vorbe! Cu onoare, demnitate și curaj!
Să fie, deci, într-un ceas bun semnarea acestui Protocol și Dumnezeu să ne ajute!”, se spune în comunicatul remis presei.
- Sectorul 62 săptămâni in urma
Achizitiile din primaria lui Ciprian Ciucu sub lupa DNA! De ce-l sustine Ciucu pe Gadiuta, exclus din USR, fara atributii?
- Imobiliare2 săptămâni in urma
ANALIZĂ: Piața imobiliară a Bucureștiului se prăbușește. Efectele economice sunt mai grave decât se bănuia
- Monden2 săptămâni in urma
Cine moștenește averea actriței Rona Hartner?
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Clanul interlop care a speriat Bucurestiul saltat de mascati. A fost luat pe sus și Nuredin Beinur, cunoscut drept „Spaima Litoralului”
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Cutremur in Jandarmeria Romana dupa ce o angajată a fost prinsă cu droguri în poșetă
- Sectorul 6o săptămână in urma
Inca un scandal de corputie in primaria lui Ciprian Ciucu! Sef la Serviciul impozite si taxe pe mana cu rechinii imobiliari!
- Stiri Bucuresti actualitate2 săptămâni in urma
Lucrurile au scăpat de sub control în București: Un șofer beat a vrut treacă cu mașina peste polițiști
- Politica2 săptămâni in urma
Nicușor Dan nu se trezește nici în ultima clipă: Decât să muncească mai bine dă Primăria Capitalei PSD-ului și Gabrielei Firea