Oraşele din nordul Europei şi cele din Canada sunt cele mai bune oraşe din lume pentru familii, primele poziţii în clasament fiind ocupate de Helsinki (Finlanda), Quebec (Canada) şi Oslo (Norvegia), Bucureştiul ocupând locul 134 dintr-un total de 150 de oraşe, conform unui raport.
Raportul companiei germane Movinga, platformă online specializată în mutări, situează Istambulul pe ultima poziţie, informează mediafax.ro.
În timp ce capitala Finlandei este evaluată la 100 de puncte din 100, Bucureştiul este aproape la jumătate. Alte oraşe din regiune sunt poziţionate mai bine, cu Budapesta şi Varşovia pe locurile 126 şi respectiv 127 şi cu Praga la jumătatea clasamentului.
„Studiul analizează 16 factori diferiţi pentru a descoperi care sunt cele mai bune oraşe pentru familii“, spun analiştii platformei. Printre indicatorii analizaţi se numără educaţia, rata şomajului, piaţa imobiliară şi preţurile (cât de accesibil financiar este un oraş). Au fost luate în calcul şi alte aspecte precum legislaţia în domeniul familiei, suma pe care o primesc mamele când intră în concediu maternal sau posibilitatea unor familii formate din părinţi de acelaşi sex. Au fost incluse totodată opiniile unor familii care au experimentat viaţa şi traiul în aceste oraşe.
Bucureştiul a primit cele mai multe puncte pentru siguranţă şi deschiderea oamenilor către familii. La polul opus, nu există deschidere către diversitate, respectiv către familiile cu părinţi de acelaşi sex, iar sistemul medical nu este bine pus la punct.

<
Transparenta face diferenta