Bucuresti
40 de ani de la MARELE CUTREMUR din '77: Lista cladirilor din Bucuresti pe care Ceausescu s-a facut ca le repara!

Nicolae Ceauşescu a fost revoltat de costurile pentru consolidarea şi repararea imobilelor afectate în Bucureşti de cutremurul din 4 martie 1977, aşa că în luna iulie a ordonat reducerea acestor activităţi doar la avariile „vizibile” ale clădirilor. Prin urmare, multe lucrări au fost făcute de mântuială, iar avariile la structurile de rezistenţă ale clădirilor au fost cârpite, deşi proiectanţii, comisiile de specialitate şi constructorii aveau proiecte mult mai serioase pentru refacerea clădirilor afectate.
Potrivit Gândul, în acea perioadă, Securitatea a fost informată de ce se întâmplă, precum şi de faptul că multe avarii grave la clădiri au apărut şi după cutremur, din cauza ordinului lui Ceauşescu. Un turnător dintr-un institut de construcţii le-a trimis securiştilor o informare pe larg privind situaţia, precum şi o listă cu clădirile din Bucureşti unde lucrările erau făcute de ochii lumii, în ciuda avertismentelor specialiştilor din URSS şi China, care îl sfătuiseră pe Ceauşescu să nu facă lucrări „de cosmetică” după cutremur, pentru că este periculos, arată documente extrase din arhiva CNSAS de Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.
Cutremurul de 7,2 grade care a avut loc pe 4 martie 1977 a afectat doar în Bucureşti mii de imobile, deşi doar în jur de 30 s-au prăbuşit complet. O notă informativă trimisă de un turnător al Securităţii dintr-un institut de construcţii arată că a fost vorba, conform statisticilor oficiale de la vremea respectivă, de peste 1.500 de imobile P+4 la nivelul Capitalei care aveau nevoie de consolidări, iar la nivelul sectoarelor peste 6.000 de imobile, după ce 34 se prăbuşiseră la cutremur sau fuseseră demolate pentru că nu se mai susţineau. Documentul arată cum ordinele venite de sus au dus însă la sistarea consolidării acestor clădiri afectate de cutremur şi la lucrări făcute de mântuială, în ciuda recomandărilor proiectanţilor şi inginerilor, ba chiar şi a specialiştilor veniţi din URSS şi China, care îi avertizaseră pe comuniştii români să nu recurgă la lucrări „de cosmetică”, pentru că ar fi foarte periculos, arată un document găsit în arhiva CNSAS de Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu.
Informatorul Securităţii, cel mai probabil un inginer sau proiectant, arată că ordinul era să se înceteze consolidările suplimentare anti-cutremur, iar reparaţiile să se facă doar la avariile „vizibile” produse de cutremur, însă chiar şi soluţiile alese pentru acestea nu asigurau siguranţa seismică.
Gheorghe Ursu, care a fost anchetat de Securitate şi a murit din cauza bătăilor primite în timpul anchetei şi în arestul Miliţiei, unde era încarcerat în 1985, era el însuşi inginer şi în 1977 fusese numit responsabil pentru consolidarea blocului Patria, afectat de cutremur. Nota de la Securitate arată că proiectanţii, constructorii şi chiar locatarii unor imobile afectate de cutremur erau îngrijoraţi şi protestau faţă de lucrările care nu asigurau siguranţa seismică a clădirilor, iar inginerul Gheorghe Ursu este chiar citat spunând că este gata să ignore ordinul de la centru şi să plătească din propriul salariu realizarea unor lucrări suplimentare de consolidare anti-cutremur, la blocul Patria. Un grup de locatari ar fi deschis chiar un proces împotriva constructorilor, arată informatorul Securităţii.
Informatorul Securităţii le-a mai furnizat agenţilor şi o listă cu clădiri din Bucureşti, unde fuseseră realizate lucrări de consolidare neconforme sau unde apăruseră avarii şi grave chiar şi la câteva luni după cutremur, din cauza reparaţiilor de proastă calitate.
Notiţele personale ale inginerului Ursu, publicate de fiul său, arată că de fapt ordinul respectiv venise chiar de la Nicolae Ceauşescu. Ursu a participat în iulie 1977 la o şedinţă cu Ceauşescu şi alţi proiectanţi şi ingineri şi a notat fragmente din ce s-a vorbit acolo. Dictatorul era foarte nervos pe faptul că „profesorii” exagerează şi că vin cu soluţii de consolidare care costă foarte mult, uneori şi „de două ori cât o clădire nouă”. De asemenea, Ceauşescu a ordonat ca specialiştii să înceteze să mai verifice toate structurile de rezistenţă ale clădirilor din Bucureşti şi să se limiteze la cele vizibile, acuzându-i chiar că intră ilegal în casele oamenilor, că creează „psihoză” şi că „demolează Capitala”.
„Cică s-au găsit clădiri fără fundaţii. Nu ne apucăm să facem ce nu s-a făcut cu 40 de ani sau 50 de ani în urmă! Tot felul de lucruri de domeniul romanelor de aventuri, cu expertize, încercări, echipe de specialişti… V-a pus pe voi careva să măsuraţi cum s-a construit acum 50 de ani? Ce-i asta profesorii? Nu lor le-am dat ordinul să punem ordine în capitală. Voi, activul de partid răspundeţi de fiecare zid distrus. (…) S-au apucat să ciocănească să vedem fisuri ascunse. Am fost de acord, dar nu să demolaţi capitala. Se opreşte orişice echipă de verificare, am dat ordine la Miliţie şi Procuratură să-i bage la închisoare. Cine le dă voie să intre în domiciliul cetăţenilor? (…) Să nu ne impresioneze că-i profesor, va trebui să vedem cine plăteşte ce s-a distrus. (…) Nu se mai admite nici o reparaţie capitală. La fel se întâmplă cu ministerele; vin cu soluţii care costă de 2 ori cât o clădire nouă. Să ne adresăm direct meseriaşilor fără forme birocratice şi financiare: sunteţi 10 inşi, vă dau 5.000 de lei, faceţi aici şi aici”, ar fi spus Ceauşescu în şedinţa respectivă, conform notiţelor inginerului Gheorghe Ursu, publicate de fiul său.
Informaţiile din notiţele lui Ursu se coroborează cu nota informativă primită la Securitate, în care informatorul arată că au existat într-adevăr şi soluţii de consolidare exagerate ale specialiştilot, însă ordinul venit „de la Inspectorat” în iulie 1977 a fost de a repara doar avariile „vizibile”, contrar proiectelor de consolidare avizate cu doar câteva luni înainte, în perioada martie-iunie 1977.
„Ca inginer cu o lungă experienţă şi specializare în lucrări de rezistenţă, inclusiv anti-seismică, Gheorghe Ursu a fost desemnat imediat după cutremurul din 1977 ca şef de proiect la Blocul Patria/ARO de pe bulevardul Magheru din Bucureşti. În această calitate, Babu a participat pe 4 iulie 1977 la singura şedinţă cu şeful statului, moment în care s-a convins mai mult ca oricând de „paranoia” şi criminalitatea acestuia. Ceauşescu a adunat toţi factorii de răspundere din construcţii, de la ministru până la şefii de şantiere, pentru a le da ordinul de a opri consolidările blocurilor avariate, cu consecinţe dezastruoase, după cum relevă chiar o notă informativă şi un document de sinteză al Securităţii”, scrie Andrei Ursu pe site-ul său.
Bucuresti
Ce poți vedea la Zilele Bucureştiului

Zilele Bucureştiului sunt sărbătorite de Muzeul Municipiului Bucureşti la Palatul Suţu, Casa Dinu Lipatti şi Casa Filipescu-Cesianu, publicul fiind invitat să participe la un program complex, dedicat tuturor categoriilor de vârstă, ce include evenimente şi expoziţii interesante al căror subiect central se referă la istoria şi cultura Capitalei.
PALATUL SUŢU (BD. I.C. BRĂTIANU, NR. 2)
Vineri, 20 septembrie, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare), Porţi deschise cu ocazia Zilelor Bucureştiului la Palatul Suţu – intrare gratuită pentru vizitatori la expoziţiile deschise, al căror subiect principal se referă la Capitală:
* Expoziţia permanentă „Timpul Oraşului”, dedicată istoriei oraşului Bucureşti;
* Expoziţia tematică „Calea Victoriei, incursiune în istoria unei uliţe domneşti”;
* Expoziţia tematică „Dinamica palatelor voievodale de la Bucureşti şi Târgovişte în perioada medievală”;
* Expoziţia tematică „Arheologie digitală: Trecutul medieval al Bucureştiului dintr-o perspectivă ceramică”;
* Expoziţia outdoor de fotografie „Trecut-au anii 2024”, prin care vizitatorii pot retrăi farmecul Bucureştiului de altădată prin prisma fotografiilor realizate de Şerban Lăcriţeanu în anii ’70.
Se vor putea vizita şi expoziţiile tematice „Între România şi Franţa. Un parcurs plastic remarcabil” şi „Vechi cărţi româneşti cu steme domneşti şi stihuri poeticeşti”.
Vineri, 20 septembrie, ora 17.00, publicul este invitat să participe la vernisajul expoziţiei tematice „Universul restaurării ceramicii”.
Vineri, 20 septembrie, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare), proiectul PRINCIPIUM MOBILITAS, organizat de Direcţia de Mediu – Serviciul Ecologie Urbană, Primăria Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti. În cadrul proiectului vor fi prezentate în foyerul Palatului Suţu materiale muzeale itinerante proprii referitoare la istoria Jandarmeriei (uniforme naţionale şi internaţionale), puse la dispoziţie de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, materiale şi machete puse la dispoziţie de Institutul Astronomic al Academiei Române şi de Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu – Muzeul Municipiului Bucureşti, precum şi machete puse la dispoziţie de Societatea de Transport Bucureşti.
CASA DINU LIPATTI (BD. LASCĂR CATARGIU, NR. 12)
Vineri, 20 septembrie, ora 18.00 – „Zilele Bucureştiului” la Casa Dinu Lipatti – Recital Tinere Talente. Eveniment organizat de Muzeul Municipiului Bucureşti şi Fundaţia Regală Margareta a României. Accesul este gratuit în limita locurilor disponibile.
Solişti: Iuliana Ioana (soprană), Olga Florea (soprană), Daniel Dumitrascu (pian) – studenţi la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
În program: G. Dendrino, P.I. Ceaikovski, G. Puccini, G. Bizet, C. Debussy, E. Doga, Bach-Busoni, G. Verdi, A. Catalani, J. Massenet, A. DvoĹ™ak, J. Offenbach.
LA˜ CASA FILIPESCU-CESIANU (CALEA VICTORIEI 151)
Sâmbătă & duminică, 21 şi 22 septembrie, Weekend Sessions în grădina Casei Filipescu-Cesianu. Accesul la evenimentele din grădină este gratuit. Programul complet este detaliat mai jos.
Sâmbătă, 21 Septembrie 2024
De la 15.00: Expoziţie în grădină „Dialoguri în culoare” – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
De la 15.00: Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
16.00 – 17.00: Performance „Changing Skins & Nemira” – Moderator Eli Bădică
16.00 – 20.00: Instalaţie literară „Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune” – Editura Nemira
17.00 – 18.00: Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
18.30 – 19.30: Sesiune de jazz – Jazzy Jo
19.30 – 20.30: Întâlnire literară Nemira cu Andrei Crăciun despre cartea „Turbo”
19.30: Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat
Duminică, 22 Septembrie 2024
De la 15.00: Expoziţie în grădină „Dialoguri în culoare” – 15 tineri artişti îşi expun picturile (Fii Artă)
De la 15.00: Atelier de educaţie digitală & robotică – MindHub Bucureşti Unirii
15.00 sau 16.30: Tur ghidat – Andreea Mâniceanu, muzeograf MMB (23 lei/adult, 16 lei/elev şi studenţi, înscrieri pe [email protected])
15.30: Atelier de fotografie urbană – coordonat de Octavian Pavel
16.00 – 20.00: Instalaţie literară „Rezervaţie: Cititorul de Ficţiune” – Editura Nemira
17.00 – 18.00: Sesiune de yoga – BodyMind Balance cu Alexandra Bociu (Con Sabor)
17.30 – 18.30: Sesiune de chitară & pian – Monica Gemene şi Roxana Cioran
18.30 – 20.00: Sesiune de tango – pian, chitară, bandoneon (Dan Maftei, Alex Ionescu, Alexandru Nuca) + TDJ set tematic – Robert Andrei Botezat
* De asemenea, publicul este invitat să descopere la Casa Filipescu-Cesianu expoziţia permanentă – Muzeul Vârstelor, precum şi expoziţia tematică „Gust, rafinament şi sociabilitate în Bucureştiul primei jumătăţi a secolului XX” (deschisă în perioada 29 august – 10 noiembrie 2024).
Program: miercuri – duminică, 10.00-18.00 (17.30 ultima intrare).
Preţ bilete:
13 lei – bilet întreg; 6 lei – bilet redus (pensionari, militari, elevi, studenţi).
Bucuresti
900 de blocuri din Bucuresti, fara apa calda

Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. Compania Municipală Termoenergetică București (CMTEB) S.A. anunță că se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice. Lucrările vor afecta toate sectoarele Capitalei.
Peste 900 de blocuri rămân fără apă caldă, în următoarele zile. În sectorul 2 al Capitalei, lucrările vor dura pană pe 19 august, potrivit Termoenergetica. În zona cuprinsă între traversarea Căii Giulești și Calea Griviței, Sectoarele 1 și 6, se fac lucrări de reparație și modernizare a conductelor. 12 blocuri rămân fără apă caldă până pe 6 august, la ora 23:00.
Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1973.
De asemenea, conductele vor fi reparate și în zona străzilor Torentului, Cozia, Terasă Colentina, Doamna Ghica din Sectorul 2. Până pe 19 august, la ora 23:00, 452 de blocuri nu vor avea agent termic. Magistrală I Sud având o vechime de 40 de ani. Anul trecut, în zonă, a fost înlocuit un tronson de peste 150 metri de țeavă.
În Sectorul 3, se vor face lucrări de modernizare în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București – Obiectiv 3 Magistrală I Sud tronson CM18 – CB5/C – CV4”. În acest context, două puncte termice, respective 17 blocuri, rămân fără apă caldă până pe 10 august, la ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1965.
Tot în Sectorul 3, se fac lucrări de reparații pentru o conductă din 1975 iar alte aproape 230 de nu au agent termic până pe 7 august, la ora 23:00.
În Sectorul 4, pe strada Nitu Vasile, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice, până în data de 9 august, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei din această zonă este 1987.
Lucrări se vor face și pe strada Luică și 166 blocuri nu vor avea apă caldă până în data de 7, la ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei, din această zonă, este 1976.
Pe Bulevardul Unirii din Sectorul 5 al Capitalei, se vor executa lucrări de reparație a conductelor, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă, către 14 blocuri, până în data de 9 august, ora 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei, din această zonă, este 1990.
Și în strada Virtuții din Sectorul 6, se vor executa lucrări de refacere a căminului „CU3” și de înlocuire a unor vane cu diametrul de 800 mm, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă către două puncte termice și un modul, până în data de 9 august 2024, orele 23:00. Anul de punere în funcțiune a conductei este 1976.
Bucuresti
Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest! 3 Octombrie – Universitata Politehnică București

- Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest, va avea loc pe 3 octombrie 2024, în Aula Magna din cadrul Universității Politehnica din București și va aduce unii dintre cei mai renumiți speakeri internaționali din domeniu față în față cu publicul român.
Psiholog clinician și autor de renume mondial, Dr. Shefali Tsabary vine în premieră în România, pentru a discuta despre arta și practica parenting-ului conștient și despre cele mai eficiente modalități de a crește copii autentici, fericiți și rezilienți.
Potrivit The Parenting Index*, la nivelul anului 2021, 61% dintre părinții din România resimțeau o presiune intensă din partea societății în legătură cu modul în care aleg să își crească proprii copii, în vreme ce 46% dintre ei considerau că rolul de părinte este mai dificil decât s-ar fi gândit.
„Într-o epocă în care parenting-ul se poate simți precum navigarea unui labirint de sfaturi în continuă schimbare, este esențial să ne unim pentru a împărtăși, învăța și crește ca o comunitate informată. Evenimentul nu este doar despre diseminarea informațiilor; este despre declanșarea conversațiilor, formarea de conexiuni și crearea unei rețele de sprijin care se extinde cu mult dincolo de aceste ziduri. Prin paneluri de experți și sesiuni interactive, aspirăm să reducem decalajul dintre cercetarea academică de ultimă oră și practica de zi cu zi”, spune Diana Bălan, fondator ParentED Fest.
În cadrul evenimentului, unii dintre cei mai renumiți specialiști internaționali din domeniu vor interacționa cu publicul din România:
- Dr. Shefali Tsabary, psiholog clinician, speaker internațional și autorul cărților cu vânzări record “Harta parentingului modern” și „Părintele conștient”, traduse inclusiv în limba română, vine în premieră în România. “Paradigma tradițională de parenting are la bază ierarhia și presupune că părintele știe mai bine. Parenting-ul conștient detonează această paradigmă și aduce reciprocitatea în relație. Aș spune că, de multe ori, profesorul este copilul, învățând părintele cum să devină o versiune mai bună a sa și, mai ales, cum să trăiască în prezent, așa cum doar copiii știu să trăiască”. Dr. Shefali reușește să cuprindă în cărțile sale provocările cu care familiile se confruntă în 2024, ajungând astfel la milioane de părinți din întreaga lume și demontând rând pe rând metodele învechite de a-i educa pe cei mici, în urma a numeroase cercetări și ani întregi de experiență.
- Dr. Deborah MacNamara, om de știință, consilier clinician și expert în parenting cu peste 25 de ani de experiență, autoarea uneia dintre cele mai celebre cărți dedicate părinților din întreaga lume – „Rest, Play, Grow”. “Copiii noștri nu sunt meniți să facă eforturi pentru dragostea noastră. Ei sunt meniți să se simtă confortabil în grija noastră pentru a se putea juca și dezvolta. De asta, siguranța relației este esențială”.
- Dr. Vanessa Lapointe, doctor în psihologie, autor și „educator pentru părinți”, va contribui la înțelegerea evoluției copiilor și va oferi sfaturi părinților într-una dintre cele mai mai provocări ale parentingului: cum putem insufla celor mici reziliență fără să cauzăm traume. “Din păcate, principala lecție pe care o învață copiii de la disciplinarea clasică este că dragostea părinților este condiționată și în directă legătură cu un comportament de obediență”.
- Dr. Greer Kirshenbaum, expert în parenting, autor, cercetător în neuroștiințe, specialist în somnologie infantilă și dezvoltarea timpurie a copiilor, va vorbi la București despre unul dintre cele mai importante subiecte din parentingul modern: gestionarea stresului pentru a construi sănătatea mintală a bebelușilor și părinților. “Sănătatea somnului se construiește, ajutându-ți copilul să adoarmă și să readoarmă, ținându-l în brațe și oferindu-i dragoste cât timp are nevoie de tine”.
ParentED Fest este susținut de Lidl România – Strategic Partner, Sanador – Heathcare Partner, alături de ThedaMar, AutoKlass, One United Properties, Catena, Casa Timiș, Raiffeisen Bank și CEC Bank. Parteneri media: ZYX Books și Euromedia.
Biletele sunt puse în vânzare pe https://parentedfest.ro/ și în rețeaua IaBilet.ro.








You must be logged in to post a comment Login