joi, decembrie 5, 2019

N-ai plecat la mare? Uite trei plaje SUPERBE la mai putin de 60 de km de Bucuresti!

Pe acelasi subiect

Bucurestenii ingheata in case si firma infiintata de Firea cumpara SUV-uri de 27.000 de euro bucata pentru sefi

Compania Municipală Energetica, înființată la propunerea primarului Gabriela Firea pentru a se ocupa de sistemul de termoficare, a achiziționat...

Jurnalistul Oreste Teodorescu dupa intalnirea Orban, Barna si Ciolos: Dreapta se maturizează!

Jurnalistul Oreste Teodorescu a comentat pe pagina personala de facebook evenimentele recente din zona guvernamentala si intalnirea premierului Orban...

Ce decizii a luat primaria Gabrielei Firea pentru a se asigura ca turcii castiga contractul pentru tramvaiele Bucurestiului

Libertatea este în posesia unui document intern al primăriei care arată cum a trecut peste neregulile descoperite de cei...

Dacă nu aveţi timp sau bani să mergeţi pe litoralul românesc, malul Dunării poate fi varianta ideală pentru petrecerea unui weekend în timpul verii. Cunoaşteţi trei plaje mai puţin cunoscute, aflate la maximum 60 de kilometri de Bucureşti, conform trecator.ro.

Trebuie să faci pe detectivul ca să găseşti plajele de pe malul Dunării. Nici vorbă de indicatoare, trebuie să te bazezi numai pe localnici. Ajunşi în oraşul Giurgiu, suntem îndrumaţi spre piciorul „podului prieteniei”. „Acolo veţi fi uimiţi!”, suntem asiguraţi. O luăm spre locul cu pricina. Nu e nici un indicator spre plajă. Ne despărţim la un moment dat de drumul spre vamă, urmând o cale îngustă, betonată. Traversăm un podeţ, vedem în dreapta un canal, dominat de mâl şi gunoaie, în care îşi afundă undiţele pescarii, şi ne avântăm spre necunoscut. Vegetaţia devine tot mai abundentă. Se ridică din ce în ce mai mult, peste noi, silueta metalică a podului cel mare, al prieteniei, construit în anii ‚50, care face legătura între România şi Bulgaria. De sus, de la piciorul podului, un soldat plictisit ne aruncă o privire confuză. plaja-piciorul-podului-giurgiu

Umbreluţe şi castele de nisip

Un drumeag prăfuit şi plin de gropi ne deschide apoi calea prin pădure, în final abandonându-ne într-un luminiş. Coborâm câteva „trepte”, pe malul abrupt, descoperind o plajă întinsă, pierdută spre orizont, până în locul unde pădurea decide să se arunce ea însăşi în Dunăre. În dreapta noastră, podul. Fâşia de nisip, lată de cel puţin zece metri, se încumetă şi pe sub construcţia metalică. E mijlocul săptămânii, dar sunt totuşi mulţi oameni pe plajă, mai ales copii, că doar e vacanţă. Unii stau întinşi la soare, pe cearceafuri, alţii se ascund de soare sub umbreluţe. În apă, nisipul e la fel de fin. Te îndepărtezi câţiva metri de mal şi apa e încă mică, până la brâu. Ceva totuşi ne aduce aminte de litoralul românesc – gunoaiele. Pungi, sticle de plastic, cutii de bere, aruncate pe marginea plajei, la limita pădurii.

De-a lungul digului, la Slobozia

La câţiva kilometri de Giurgiu, în comuna Slobozia, altă plajă. Oamenii ne îndrumă spre dig. Părăsim şoseaua spre Zimnicea şi pătrundem pe uliţele în valuri de pământ şi piatră, printre casele tăcute. Depăşim zona locuită şi ajungem în dreptul unei bariere deschise. Zărim o femeie care trebăluia în grădina ei şi o întrebăm de plajă. „Mergeţi pe dig, apoi o luaţi prin pădure”, zice ea.

Vrem să ştim cum e cu bariera, dacă se închide până ne întoarcem noi. „Staţi liniştiţi, eu o închid şi o deschid”, răspunde gospodina. Mergem de-a lungul digului până ni se urăşte. La altă barieră, deschisă şi asta, unde e şi o gheretă pustie, zărim un drum, pe stânga, rostogolindu-se de pe spinarea digului, pierzându-se în întunecimea pădurii. Pornim în recunoaştere, pe jos. Şi bine am făcut. Pentru că, după numai câteva zeci de metri, urmele vechi de roţi se îneacă într-o mlaştină. Abandonăm ideea vacanţei la Slobozia. Vorbind ulterior cu primarul comunei, Mihai Gheonu, am aflat că autorităţile locale nu pot face investiţii în infrastructură, pentru ca lumea să profite de plaja locală. Motivul e că zona împădurită de la malul Dunării aparţine de Romsilva.

Plajă de 1,5 kilometri lungime, la Gostinu

Giurgiuvenii ştiu bine o plajă cum alta nu-i pe-aici, zic ei, la vreo 15 kilometri de capitala judeţului, în comuna Gostinu. Din oraşul Giurgiu trebuie să mergi prin comuna Oinacu. Ajungem la o intersecţie, fără nici un indicator. Noroc cu sătenii. Ei ne zic pe unde s-o luăm. Drumul se pierde apoi în lanurile de porumb. Ajungem pe o plajă de peste un kilometru şi jumătate lungime şi aproape 100 de metri lăţime. Primarul din Gostinu, Dumitru Văcaru, ne spune că această plajă depinde foarte mult de capriciile Dunării. Când fluviul e mai umflat, ca anul trecut, „mănâncă” din plajă.

Cu totul altceva e în vara asta. „Dunărea a mai scăzut acum, plaja e mai lată”, concluzionează primarul. Pornim spre locul cu pricina. Dăm şi aici de un dig, pe care trebuie să urcăm cu maşina. Drumul nisipos e căptuşit cu piatră, aşa că rezistă la ploaie.

Pe coama digului e o gheretă. Şi un vameş. E bine, când ajungeţi aici, să aveţi cartea de identitate în buzunar. Aşa ne-au învăţat localnicii. E foarte posibil să fiţi legitimaţi. Cu toate că lumea se miră – pentru ce? – pe celălalt mal fiind Bulgaria. Culmea e că şi oamenii locului, care merg la muncă, pe pământurile lor din apropierea graniţei, trebuie să aibă la ei buletinul.plaja-piciorul-podului-giurgiu 1
Insula de nisip, la doi paşi de malul românesc

Coborâm de pe dig, urmând drumul care se pierde apoi în pădure. Câteva minute de mers şi dintr-odată copacii se dau la o parte, lăsând privirii doar fluviul. Şi mai ales plaja. Oftăm, din cauză că nu e soare. Picioarele ni se afundă în nisipul umezit de picăturile cerului plumburiu. Plajei nu i se vede capătul. Întinderea albă s-a luptat aici cu pădurea, luând cu asalt uscatul şi înconjurând vegetaţia. Ne întoarcem spre apă, zărind în apropierea malului ceva de care ochiul cu greu se poate desprinde – o insulă. „Se poate merge uşor prin apă, până la insulă”, auzim de la primar.

Fâşia de nisip dintre ape e dominată de un pâlc de pădure, ca şi cum natura ar fi vrut să facă acolo, pentru călători, o umbrelă pe gratis. Când faci baie, te duci vreo 50 de metri în larg şi apa îţi ajunge până la brâu. De-aceea se atinge uşor şi insula, ne explică gazda. În weekend, sute de oameni invadează locurile astea, unii din oraşul Giurgiu, alţii din Bucureşti, dar ni se spune că au venit şi de la sute de kilometri depărtare, din Transilvania. Stau cu toţii pe plajă, dormind în corturi, pentru că de cazare la o pensiune nu poate fi vorba.

Continuarea pe trecator.ro

- Reclama -
Loading...
- Reclama -
Celion Dion Bucuresti

Ultimele stiri

Catalin Botezatu implicat intr-un accident in lant, in Bucuresti. ”S-a invartit singura”

Mașina lui Cătălin Botezatu a fost implicată miercuri într-un accident ușor în Capitală: ”n-a mai putut fi controlată și...

Niciodata in istoria Bucurestiului nu s-a intamplat asa ceva: STB a pus autobuzele orasului garantie la FISC!

Societatea de transport public a din București (STB) a acumulat o datorie de 231 de milioane de lei la ANAF și, pentru a obține...

Bucurestenii au iesit cu ligheane in fata Primariei Capitalei! CatastroFirea ne-a adus ca-n vremea comunismului!

Mai multe persoane se află, joi dimineață, în fața Primăriei Capitalei unde au adus ligheane pentru a protesta pentru că nu au apă caldă...

Replici taioase intre premierul Orban si un angajat Antena 3 pe tema declaratiei de avere extrem de modesta

Premierul Ludovic Orban a explicat, miercuri, intrebat insinuant de Antena 3 cum a trait cu 3.000 de lei pe luna, ca se poate trai...

Hotii nu mai au nicio rusine: Noua metoda prin care sunt jefuiti bucurestenii!

Poliţiştii Capitalei au pus în aplicare, miercuri dimineaţa, trei mandate de percheziţie, într-un dosar privind săvârşirea unei infracţiuni de furt din locuinţă şi trei tentative la...
- Reclama -

Mai multe stiri din Bucuresti

- Reclama -