Până aici, nimic neobişnuit. Presa a vuit – dar hei! ăsta este rostul ei să vuiască când i se pare că ceva trebuie semnalat – iar opinia publică a reacţionat şi ea, judecându-l dur pe consilier. Vorba ceea, oamenii au avut aşteptări de la USB – l-au privit ca pe un vector al schimbării – aşa că votul la două cartele a fost perceput nu ca ceea ce a fost – o eroare stupidă, comisă din mimetism – ci ca o înşelare a încrederii cetăţenilor. Consilierul a priceput mesajul, şi-a asumat greşeala şi a demisionat, deşi prin votul său nu viciase în vreun fel deciziile CGMB – votase pentru colegul său Nicuşor Dan, ieşit pentru moment din sală iar în USB se convenise să se voteze „pentru”.
Ce este neobişnuit e faptul că o lună şi două săptămâni mai târziu, gestul altor consilieri care au comis aceeaşi greşeală ca Dobrev trece aproape nevăzut în mass-media şi se izbeşte de o linişte aproape totală pe reţele sociale. Cei care au sărit la jugulara reprezentantului USB tac acum, când consilierii altor două partide au fost prinşi votând la două cartele.
Concret, în urmă cu 6 zile, jurnalistul Mircea Toma (preşedintele ActiveWatch) semnala, printr-un articol publicat de Kamikaze, că un consilier PSD (al cărui nume ar putea fi Neacşu Lazăr) şi cunoscutul Robert Turcescu – PMP – au fost filmaţi votând la două cartele. Toma posta şi o înregistrare video în care atât reprezentantul PSD cât şi Turcescu apăreau întinzând mâna spre aparatul colegului absent. Contactat de Mircea Toma, Robert Turcescu a susţinut că n-a votat niciodată în locul altcuiva şi că, de fapt, scotea cartela din aparat.
La scurt timp după ce Turcescu a negat hotărât că ar fi făcut greşeala care pe Dobrev l-a costat demisia, în presă a mai apărut o înregistrare, tot dintr-o şedinţă a CGMB din care reiese, fără niciun dubiu, că jurnalistul a votat la două mâini nu o dată, ci de trei ori consecutiv, dovadă fiind ledurile de pe afişajul aparatului de vot (vezi video) care se aprind intermitent doar când aparatul este deschis – în niciun caz când cineva scoate cartela, situaţie în care aparatul e „mort”.
„După ce preşedintele de şedinţă anunţă că deschide o procedură de votare, trei leduri ale aparatului încep să se aprindă intermitent; în momentul în care se votează, rămâne aprins continuu numai led-ul care corespunde votului – stânga – da, dreapta – nu, mijloc – abţinere. Iar Turcescu, cel care mă convinsese că nu a votat niciodată pentru altcineva, votează, ca un Kalaşnikov, o serie de trei “da”-uri”, scrie Toma.
Prins cu mâţa în sac, Turcescu n-a mai zis nimic, iar tăcut a rămas şi PSD. De altfel, şi redacţia noastră a contactat biroul de presă al PSD-ului, fără să primească însă vreo poziţie pe tema incidentului semnalat de Kamikaze. Pe scurt, nimeni nu şi-a asumat nimic în timp ce votul la două cartele pare să fi devenit ceva curent. O dovedeşte încă o înregistare, în care, dacă urmărim cu atenţie începând de la 01.19.11, putem observa, privind la ultima bancă de pe rândul din mijloc, cum un consilier vine să voteze la un aparat rămas fără stăpân.
Au trecut 6 zile de la articolul lui Mircea Toma iar televiziunile şi agenţiile de ştiri tac asurzitor pe acest subiect, deşi Turcescu este un personaj pitoresc, care face rating. Doar B1 a preluat ştirea, într-un atricoluţ ca o notă de subsol iar în rest nimic pe main-stream. De ce? Răspunsul îl dă, parţial, Mircea Toma, care remarcă faptul că Antena 3, care l-a eviscerat pe Dobrev, precum şi România TV, nu văd decât greşelile duşmanilor politici iar Turcescu este apărat de Antena & Co.
Dar nu de ce tac televiziunile este întrebarea cea mai acută care se ridică, în opinia mea, ci de ce tace lumea pe reţelele sociale? Numai de la USB – actualmente USR – şi de la oamenii săi mai are societatea aşteptări? Numai partidelor noi le cerem asumare, onestitate şi comportament fără nimic de reproşat? De la PSD, PMP şi restul partidelor chiar nu avem nimic, dar chiar nimic de aşteptat?
Dublele noastre standarde riscă să ni se întoarcă împotrivă – îi decapităm pe cei capabili să-şi asume vina şi dăm din mână, a lehamite, fără să mai deschidem gura, când reprezentanţii partidelor pe care le considerăm osificate în greşeală greşesc din nou şi din nou. Să nu ne mirăm atunci, câtă vreme nu cerem asumare, dacă greşeala ajunge noul standard, iar Adrian Severin îşi permite să afirme că atunci când o lege este încălcată de prea multă lume, înseamnă că legea trebuie schimbată, „că doar nu o să schimbăm poporul!”
„Poporul” nu înseamnă însă cei cu dosare pentru corupţie şi nici vreo abstracţiune de discurs populist. Noi, cei ce acceptăm sau nu acceptăm să trăim în lehamite şi minciună suntem poporul, iar poporul poate cere ca regulile şi legea să fie respectate de toată lumea, nu doar de cei de la care avem pretenţii şi aşteptări. Desigur, asta dacă vrem să trăim în adevăr, decent şi normal, reprezentaţi de oameni care să ne facă cinste.