Timp liber
Peste 40 de spectacole in zece zile, in centrul istoric al Bucurestiului!
Peste 40 de spectacole si evenimente culturale din tara si din strainatate vor fi puse in scena la Festivalul International de Teatru Independent Undercloud. Cea de-a noua editie se va desfasura in perioada 22 – 31 august, in centrul istoric din Bucuresti, unde timp de 10 zile vor avea loc productii teatrale din Romania si din alte sase tari, precum si conferinte, spectacole-lectura, spectacole de teatru-dans, expozitii. Biletele pot fi cumparate de pe bilete.ro.
Cele zece zile de festival cuprind productii variate, surprinzatoare prin caracterul inovator, indraznet, experimental si care vor multumi toate gusturile: de la comedie la teatru filozofic, de la lectura la dans. Programul va oferi publicului ocazia sa cunoasca noile directii inspre care merge teatrul independent, prin sectiunea Concurs, in care participa 12 spectacole.
„Cu Omul-perna, al lui Eugen Gyment, vom calatori intr-un stat totalitar fictiv, in care un scriitor anonim este interogat in legatura cu povestile lui macabre si asemanarile dintre acestea si o serie de crime petrecute in oras, in one-woman show-ul Silviei Calin, Alearga, dupa romanul omonim de Ana Maria Sandu, o vom vedea pe Nicoleta Lefter cautand echilibrul intre cuvant, miscare si imagine, iar la „Sambata: averse”, vom rade cu personajele colorate ale lui Matei Lucaci-Grunberg, intr-o comedie de limbaj si situatie. Stefan Lupu si Aglaja sa, spectacol de teatru-dans adaptat dupa romanele De ce fierbe copilul in mamaliga siRaftul cu ultimele suflari de autoarea Veteranyi, ne poarta in lumea unei familii de artisti de circ, cu bucuriile, fricile si angoasele sale. Iar in „Nesomn”, in coregrafia lui Arcadie Rusu, experimentam diferitele forme pe care le ia visul si in care noi insine ne descoperim, mereu, noi valente”, spun organizatorii.
Totodata, nu vor lipsi montarile de prestigiu, cu artisti deja consacrati, precum one-man show-ul lui Gheorghe Ifrim, „Gigel”, o comedie in regia lui Vlad Zamfirescu, in care vorbeste despre noi si despre cateva dintre legendele care ne-au imbogatit viata in ultima jumatate de secol; „Bucuresti. Instalatie umana”, un spectacol coordonat de Radu Nica, despre Bucurestiul nostru, al tuturor, cu bune si cu rele; „Ziua Necunostintei”, un concert de poezia urbana, de Alex Stefanescu.
Razvan Vasilescu, unul dintre cei mai importanti actori romani de teatru si cinema, se alatura pentru prima oara festivalului UNDERCLOUD cu doua spectacole incluse in categoria „Invitati din Romania” ‒ „Creditul”, in regia lui Mihai Constantin, unde joaca alaturi de Serban Pavlu, si „Era OK si la 60!”, un one-man show despre micile minuni, placeri, abandonuri si paradoxuri ale vietii unui om care isi descopera in fiecare zi bucuria de a trai.
Zeci de alte spectacole, atat din sectiunea „Concurs”, cat si din cea a invitatelor speciale, vor completa UNDERCLOUD 2016, care se ghideaza si anul acesta dupa principiul calitatii si cel al inovatiei. UNDERCLOUD, ajuns la a treia editie internationala, a extins categoria spectacolelor invitate din strainatate si va prezenta sase montari din Anglia, Franta, Rusia, Republica Moldova, Israel si Grecia: „The Tragedian”, de la Prodigal Theater din Londra, prezinta povestea legendarului Edmund Keane, „Voix dans le noir”, spectacol de marionete pentru adulti, al lui Eric Deniaud (de la Collectif Kahraba), prezinta personaje grotesti, prinse in hatisul absurditatii lumii contemporane, „One Day We Will All Be Happy”, de la Centrul Meyerhold din Moscova, este o introspectie sfasietoare realizata de doua personaje care joaca acelasi rol, odata cu „Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal” (Teatrul „Eugene Ionesco” din Chisinau) intram intr-o alegorie a totalitarismului in care nu mai exista nici un reper, prin „Philoctetes” (Grecia) vorbeste despre sistemul politic corupt din Grecia contemporana, dar si despre alienarea spirituala, iar cu spectacolul-dans al trupei din Israel, „Control Freaks & More”, ajungem intr-un peisaj oniric.
In plus, doua dintre workshopurile programate in festival vor fi tinute de unii dintre artistii invitati din strainatate: Alister O’Loughlin, de la Prodigal Theatre, si Elena Kovalskaya, director artistic al Centrului Teatral Meyerhold.
Programul complet al festivalului este disponibil aici. Biletele pot fi acum achizitionate de pe bilete.ro, iar incepand cu 16 august vor fi puse in vanzare si la Casa de Bilete ARCUB-Gabroveni. Pretul unui bilet este de 35 RON.
Timp liber
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti
ANM a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 martie, ora 10:00 – 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei şi mixte în sudul Moldovei, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul şi estul Transilvaniei.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.
De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 – 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte, iar în cursul zilei de marţi şi în vest.
Timp liber
West Side Christmas Market are program special de Craciun
Primăria Sectorului 6 a transmis programul special de Crăciun de la West Side Christmas Market, din Parcul Drumului Taberei (perioada 18 – 24 decembrie). Vor urca pe scenă Moonlight Breakfast, The Motans, Vunk, Costina Lica, Minelli și Romanița.
Distracția continuă până duminică, 24 decembrie. Concertele au loc zilnic, de la ora 19:30, iar accesul este gratuit.
Programul concertelor:
- The Motans – miercuri, 20 decembrie;
- Vunk – joi, 21 decembrie;
- Costina Lica / Corul Universității București – vineri, 22 decembrie;
- Minelli – sâmbătă, 23 decembrie;
- Romanița – duminică, 24 decembrie.
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și toate atracțiile vor fi deschise și în perioada Crăciunului.
Dacă ajunul îl petrecem cu Romanița, în prima zi de Crăciun, de la ora 19.30, Irina Sârbu va susține un concert special. Pe 26 decembrie, Olivia Addams urcă pe scena West Side Christmas Market, de la ora 19:30. Miercuri, de la aceeași oră, sărbătorile se încheie alături de Eva Timush, transmite Primăria Sectorului 6.
Programul West Side Christmas Market în perioada sărbătorilor:
- Duminică, 24 decembrie, între orele 11:00 – 20:00;
- Luni, 25 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Marți, 26 decembrie, între orele 13:00 – 22:30;
- Miercuri, 27 decembrie, între orele 13:00 – 22:30.
Pentru a evita aglomerația, organizatorii recomandă vizitatorilor să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei.
În 2022, tărâmul de poveste West Side Christmas Market a atras un milion de vizitatori și a fost desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România, în urma unui top realizat la nivel național.
Timp liber
Fabiano Caruana câștigă Grand Chess Tour 2023. Cum va arăta calendarul circuitului în 2024
Americanul Fabiano Caruana a obținut în decembrie o victorie triplă – la Saint Louis Rapid & Blitz, Cupa Sinquefield și, implicit, a devenit câștigătorul Grand Chess Tour la general. Astfel, Caruana este campionul de anul acesta al circuitului internațional fondat de legendarul Garry Kasparov. În 2024, etapa GCT din România se va desfășura între 25 iunie și 6 iulie. Fondul total de premiere crește de la 1,4 la 1,5 milioane de dolari.
După o prestație impresionantă pe parcursul lunii noiembrie, în care a dominat Saint Louis Rapid & Blitz și Cupa Sinquefield, Fabiano Caruana a reușit să-și adjudece în decembrie și titlul de mare câștigător al Grand Chess Tour 2023 (GCT). Tot el câștigase și etapa de la București de șah clasic, Superbet Chess Classic Romania 2023, desfășurată în luna mai. În înfruntarea decisivă și ultima etapă a Grand Chess Tour, Cupa Sinquefield, Caruana l-a învins și pe GM Richard Rapport, care joacă pentru România din 2022.
„Grand Chess Tour de anul acesta a fost unul dintre cele mai puternice de până acum, deoarece toți jucătorii de top au concurat în diversele noastre turnee din întreaga lume. A fost multă emoție și șah incredibil pe parcursul sezonului. Suntem încântați să-l felicităm pe Fabiano Caruana pentru o performanță spectaculoasă în Saint Louis, câștigând Grand Chess Tour 2023”, a declarat Garry Kasparov, unul dintre cei mai mari ambasadori ai șahului în lume, prezent și anul acesta la București pentru a da startul competiției de șah clasic de la București, prima din cele cinci etape ale circuitului internațional.
Calendarul GCT 2024
Organizatorii Grand Chess Tour au anunțat și calendarul pentru 2024:
Superbet Poland Rapid & Blitz 6-13 mai 2024 în Varșovia, Polonia
Superbet Romania Classic 25 iunie – 6 iulie 2024 în București, România
SuperUnited Croatia Rapid & Blitz 8-15 iulie 2024 în Zagreb, Croația
Saint Louis Rapid & Blitz 10-17 august 2024 în Saint Louis, Missouri, SUA
Cupa Sinquefield 17-31 august 2024 în Saint Louis, Missouri, SUA
Dacă în 2023, premiile întregului circuit Grand Chess Tour au fost de 1,4 milioane de dolari, pentru anul viitor suma pusă la bătaie ajunge la 1,5 milioane de dolari – premiile pentru fiecare dintre cele două turnee clasice vor fi de 350.000 de dolari, iar pentru fiecare dintre cele trei de rapid și blitz de 175.000 de dolari. Și fondul de premii bonus, în valoare de 175.000 de dolari în 2023 va urca la 275.000 de dolari și va fi încasat de primii trei clasați la finalul întregii competiții. De asemenea, primii trei clasați ai Grand Chess Tour 2024 vor primi și un premiu bonus de 100.000 de dolari.
Întregul efort este susținut de principalii sponsori – Fundația Superbet și Saint Louis Chess Club, ambele organizații non-profit care susțin educația prin șah și misiunea GCT de a promova sportul minții în toate colțurile lumii. Din 2022, Fundația Superbet a devenit partener strategic global al Grand Chess Tour, prin organizarea a trei etape ale circuitului – Bucureşti, Varşovia şi Zagreb.
¨Din 2019, Fundația Superbet a sponsorizat cu mândrie Grand Chess Tour și a investit activ în dezvoltarea jucătorilor de șah talentați atât la nivel național, cât și internațional. În strânsă colaborare cu Federația Română de Șah, suntem încântați să anunțăm susținerea în continuare a importantului turneu pentru al patrulea an consecutiv. Angajamentul nostru de a aduce an de an talente de talie mondială la București rămâne ferm, deoarece credem cu tărie în potențialul imens al României de a conta pe scena globală a șahului”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet.
Evenimentul este în fiecare an deschis și publicului larg
Mai multe informații pe www.grandchesstour.org și pe www.superchess.ro.
Despre Grand Chess Tour (GCT)
GCT este un circuit de șah internațional, care aliniază cei mai buni jucători ai lumii. Legendarul Garry Kasparov, unul dintre cei mai mari “ambasadori” ai șahului în lume, a inspirat crearea Grand Chess Tour și a contribuit, totodată, la consolidarea parteneriatului dintre organizatori.
Despre Fundația Superbet
Fondată în 2019, Fundația Superbet a făcut din șah una dintre inițiativele sale prioritare, organizând primul turneu din cadrul Grand Chess Tour la București. Totodată, Fundația s-a angajat să transforme GCT într-o tradiție pentru comunitățile de șah din România, Polonia și Croația.
Despre Saint Louis Chess Club
Saint Louis Chess Club este o organizație non-profit, 501(c)(3), angajată să facă din șah o parte importantă a comunității noastre. Pe lângă faptul că oferă un forum pentru comunitate pentru a juca turnee și jocuri ocazionale, clubul oferă și clase de îmbunătățire a șahului, lecții pentru începători și lecții speciale. Recunoscând beneficiile cognitive și comportamentale ale șahului, Saint Louis Chess Club este dedicat susținerii programelor de șah care există deja în școlile din zonă, încurajând în același timp dezvoltarea de noi programe școlare și extrașcolare. Pentru mai multe informații, vizitați saintlouischessclub.org.
- Sectorul 14 săptămâni in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bani4 săptămâni in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
- Bucuresti4 săptămâni in urma
Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?
- Politica2 săptămâni in urma
Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!
- Bucuresti3 săptămâni in urma
Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!
- Bucuresti2 săptămâni in urma
Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore
- Bucurestio săptămână in urma
Salonul Bicicletei revine în Capitală
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te