Transport
FOTO – Un sofer din Bucuresti a provocat un accident grav: Doua femei ranite, o a treia a decedat!
O femeie în vârstă de 46 de ani din localitatea Bolintin Vale a decedat, iar alte două au fost rănite în urma unui accident produs la intersecţia a două drumuri comunale, în zona localităţii Ghionea, judeţul Giurgiu.
„Un bărbat în vârstă de 61 de ani din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism Volskwagen Polo, la intersecţia drumului comunal 147 cu drumul comunal 149, în afara localităţii Ghionea, judeţul Giurgiu, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca Skoda Octavia condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 31 de ani din localitatea Nehoiu, judeţul Buzău, şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, o femeie în vârstă de 46 de ani, din localitatea Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, pasager în autoturismul Volskwagen Polo, a decedat, iar alte două femei, cu vârste de 56, respectiv 39 de ani, pasagere în acelaşi autoturism, au fost accidentate, una dintre acestea fiind transportată cu un elicopter SMURD la un spital din capitală”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache.
Conform acestuia, niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.
sursa foto: jurnalgiurgiuvean.ro
Transport
Primele troleibuze solaris au început să circule în București
Cincisprezece troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti au fost puse în circulaţie pe străzile Capitalei, anunţă sâmbătă primarul general, Nicuşor Dan. ”15 troleibuze Solaris din cele 100 achiziţionate de Primăria Municipiului Bucureşti sunt de azi în circulaţie pe străzile Capitalei.
Până la 1 martie vor fi 30 de troleibuze în circulaţie.
Totodată, aceste troleibuze au o autonomie de 20 kilometri, având funcţia de autobuz pe trasee neelectrificate, iar conectarea/deconectarea la/de la reţeaua electrificată se face autonom, din cabina şoferului, arată Nicuşor Dan pe Facebook.
Pentru achiziţia celor 100 de troleibuze, Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut fonduri nerambursabile de la Administraţia Fondului pentru Mediu.
Transport
Tentativă de sinucidere la stația de metrou Orizont
Tentativă de sinucidere, luni dimineață, la stația de metrou Orizont din Drumul Taberei. Persoana a fost salvată de angajații Metrorex, este conștientă și va fi transportată la spital pentru investigații.
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale, transmite Metrorex.
„În jurul orei 08:15, în stația de metrou Orizont, pe direcția Valea Ialomiței a avut loc o tentativă de suicid. În acest moment circulația trenurilor a fost reorganizată și se circula alternativ între stațiile Eroilor – Orizont pe linia 1”, a transmis anterior compania.
„Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție. Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Vom reveni cu detalii referitoare la circulația trenurilor”, a adăugat sursa citată.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul, au precizat reprezentanții companiei.
Din primele informații, se pare că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 47 de ani.
”În această dimineață, 5 februarie 2024, în jurul orei 08.30, polițiștii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o stație de metrou, din Sectorul 6, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
De asemenea, un echipaj de prim ajutor i-a acordat bărbatului primele îngrijiri medicale, acesta fiind transportat la un spital pentru îngrijiri de specialitate.
Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public – Serviciul de Politie Metrou, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, anunță DGPMB.
Transport
Doua tramvaie s-au ciocnit violent in zona Lizeanu din Bucuresti
Doua tramvaie s-au ciocnit duminica dimineata, in Sectorul 2 din Bucuresti. Ambii vatmani au fost raniti si au ajuns la spital. Potrivit informatiilor de la Brigada Rutiera, astazi, 24 decembrie a.c, in jurul orei 05:50, Brigada Rutiera a fost sesizata prin apel 112 cu privire la un accident de circulatie care a avut loc la intersectia dintre sos. Stefan cel Mare si str. Lizeanu.
Conducatorul tramvaiului liniei 1 care circula pe sos. Stefan cel Mare dinspre str. Vasile Lascar a intrat in coliziune cu tramvaiul liniei 5 care se deplasa pe sos. Stefan cel Mare dinspre Piata Obor in momentul in care acesta din urma a efectuat virajul la stanga.
In urma accidentului de circulatie a rezultat ranirea ambilor conducatori de tramvaie si a unui calator, care au fost transportati la spital pentru acordarea de ingrijiri medicale.
Conducatorii de tramvaie au fost testati cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.
In continuare efectueaza cercetari pentru determinarea cu exactitate a cauzelor si conditiilor in care s-a produs accidentul de circulatie.
Pe durata efectuarii cercetarii la fata locului circulatia tramvaielor pe ambele sensuri de deplasare ale soselei Stefan cel Mare a fost restrictionata.
- Stirile Zilei2 săptămâni in urma
Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 îi răspunde primarului Clotilde Armand, după începerea urmăririi penale
- Stirile Zilei2 săptămâni in urma
BAT vrea o lume fără fum! Investiție de 30 de milioane de lire sterline într-un Centru de Inovare din Southampton
- Banio săptămână in urma
BAT construiește o companie a viitorului, in care sustenabilitatea are un rol principal!
- Timp libero săptămână in urma
Avertizări meteo de vreme rea in Bucuresti
- Culturao săptămână in urma
Bucură-te de Zilele Teatrului la Țăndărică
- Sectorul 116 ore in urma
Surpriză majoră la Sectorul 1! Andrei Florin-Mircea de la Alternativa Dreaptă are 21% în sondaje
- Bucuresti17 ore in urma
Vine vara bine-mi pare! Locurile de joacă din Sectorul 1 se închid! Clotilde Armand nu își asumă…
- Bani16 ore in urma
Guvernul iar face manevre pe spatele contribuabililor la buget! Marii producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină!
Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49
Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te