Chiriile in Bucuresti au crescut pana la maximul ultimilor sase ani!

Chiriile in Bucuresti au crescut pana la maximul ultimilor sase ani!

Chiriile au ajuns în Bucureşti la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, pe o piaţă unde numărul de apartamente disponibile este insu­fi­cient pentru a satisface cererea, anunta zf.ro.

„Un aspect important care poate influenţa piaţa chiriilor este afluxul micilor investitori. E vorba despre acele persoane care reprezintă 15-18% din piaţă, procent deloc de neglijat, care cumpără pentru a da înspre închiriere. În multe cazuri este vorba de o finanţare bancară, scopul fiind ca chiria să fie mai mare decât rata“, spune Daniel Crainic, director de marketing în cadrul Imobiliare.ro, platformă care reuneşte oferte ale agenţiilor imobiliare, dar şi ale persoanelor particulare.

Avansul chiriilor este dublu sau chiar triplu comparativ cu preţurile la cumpărare, ţinând cont că în iunie 2017 preţul de achiziţie al unui apartament vechi cu trei camere în Capitală era cu 3% mai mare decât în iunie anul trecut.

O garsonieră din Capitală se închiria în medie luna trecută cu 227 de euro, un apartament cu două camere – cu 321 de euro, iar pentru unul cu trei camere chiria medie era în iunie de 403 euro.

„Imediat după Paşte preţurile au crescut foarte mult. În general, tinerii sunt cei care vin la închirieri, iar ei nu se mută chiar în orice fel de locuinţă. De aceea, proprietarii au făcut mici investiţii, precum anvelopări sau mobilă nouă, şi au ridicat preţurile, uneori nejustificat de mult. În plus, sunt oferte puţine în piaţă“, spune Maria Vasile, agent imobiliar la Cassia Expert Consult.

Citeste mai multe pe zf.ro.

Share this post