Intra in contact cu noi

Bucuresti

In cazul ipotetic al unui atac aerian, bucurestenii ar vedea mai intai bombele si apoi ar fi alertati ce se intampla!

Publicat cu

pe

Dacă Bucureştiul ar fi ţinta unui atac aerian, locuitorii Capitalei ar afla mult prea târziu pentru a se mai adăposti. Ultimul exerciţiu făcut de pompieri luna aceasta arată că, din cele aproape 400 de sirene, au funcționat doar 18. Cu toate astea, pompierii nu au dat amenzi primăriilor de sector care au în grijă sistemele de alertă, scrie Digi24.

Aceasta este doar una sirenele care au funcţionat la prima simulare ISU de alertă a populaţiei, care a avut loc în aprilie. S-a stricat însă în cele cinci luni dintre exerciţii. Pompierii au repetat simularea la începutul lunii august, după ce au avertizat autorităţile să repare infrastructura de avertizare.

Bilanţul arată că deşi primul exercițiu a fost catalogat un eşec, acum rezultatul arată un adevărat dezastru în caz de pericol real.

Reclama

„În urma exerciţiului din 2 august, din totalul celor 390 de sirene electrice şi electronice de la nivelul municipiului Bucureşti, prin verificările din teren şi prin raportările date de autorităţile publice locale şi autorităţile locale, s-a constatat funcţionarea a numai 18 sirene”, declară Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov.

Iniţial, în Bucureşti din cele aproape 400 de sirene au funcţionat aproape 60, iar pompierii au constatat că între timp s-au mai stricat 41. Chiar şi aşa, angajaţii ISU spun că primăriile nu au primit amenzi pentru că nu au reuşit în aproape șase luni să îndrepte deficienţele.

În majoritatea cazurilor nefuncţionarea sirenelor se datorează lipsei mentenanţei şi a problemelor tehnice”, adaugă purtătorul de cuvânt al ISUBIF.
Uite, aici este sirena, este de tip vechi dinainte de 90. Blocul este dotat cu adăpost ALA şi are şi această alarmă antiaeriană”, spune un locatar.

În sectorul 6, locuitorii unui bloc au făcut petiţii către primărie pentru repararea sirenei de pe bloc.

Reclama

„În ultimii ani, când au verificat cei de la ALA, au văzut că nu mai funcţionează. Noi am făcut sesizări de vreo 2 sau 3 ani, la Primărie şi la ALA şi au zis că o să vină să o repare. Au venit, au verificat, s-au uitat şi au zis că o repară apoi au zis că nu sunt fonduri”, spune Dumitru Ştefan Şotropa, responsabil bloc.

Înlocuirea unei astfel de sirene ar costa aproape 10.000 de euro, spun responsabilii şi ar avea o rază de acoperire sonoră de sub 500 de metri. Reprezentanţii primăriilor de sector nu au vrut să comenteze situaţia.

„De la înălţime se poate vedea cel mai bine cât este de aglomerat Bucureştiul. Oriunde ai privi vezi blocurile aşezate unul lângă celălalt. Sunt mii de oameni pe o rază de 400 de metri din locul în care ne aflăm. Sunt oameni care depind de un astfel de instrument. Sirena, în caz de pericol, ar trebui să anunţe pericolul, în schimb, doar câteva din Capitală funcţionează”, relatează Cristian Popa, reporter Digi24.

Pompierii spun că în Bucureşti sunt aproape 320 de sirene care sunt vechi de peste 40 de ani.

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Click pentru comentarii

Notice: Undefined variable: user_ID in /home/bucuresti/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 49

Trebuie să fii autentificat pentru a posta un comentariu Conecteaza-te

Lasa un raspuns

Bucuresti

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Publicat cu

pe

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa din Capitală.

Pe parcursul celor trei zile se vor găsi, în zona de test, biciclete și trotinete/vehicule electrice și vor avea loc concursuri cu premii.

De asemenea, va fi amenajată o zonă pentru accesorii handmade si va fi oferită o revizie gratuită pentru toți cei care vizitează expoziția.

Reclama

Pe lângă expoziția propriu-zisă, a fost gândită și o zonă de educație rutieră pentru copii.

Pretul unui bilet este de 30 de lei, iar programul de vizitare este între orele 10:00 – 19:00.

Beneficiază de gratuitate copiii sub 7 ani și persoanele care au donat sânge înainte de eveniment.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Publicat cu

pe

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut legături cu o elevă care era minoră în momentul începerii relaţiei.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată, scrie Agerpres.

„La data de 9 aprilie, Secţia 9 Poliţie a fost sesizată de către directorul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 2 cu privire la faptul că în spaţiul public ar fi apărut imagini în care o elevă, în vârstă de 18 ani, ar fi alături de un cadru didactic, în vârstă de 62 de ani”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Reclama

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că persoana în vârstă de 62 de ani este profesor în cadrul instituţiei menţionate.

De asemenea, din investigaţii a reieşit faptul că între elevă şi profesor ar fi început o relaţie din luna decembrie 2023, când aceasta avea vârsta de 17 ani.

În vederea administrării materialului probator, vineri a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, bănuitul fiind depistat şi condus la audieri.

Reclama

Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 9 Poliţie, sub supravegherea procurorului specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor în formă continuată”, arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Reclama
Continua sa citesti

Bucuresti

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Publicat cu

pe

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția locală trebuie să revină pe stradă, la intrările în școli, la patrularea prin parcuri și să nu fie nevoită să acționeze drept “bodyguard” pentru primar/primăriță. Auzim, des, în campaniile electorale, că învățământul va deveni modern, inteligent, atractiv, european! Asta ar fi normalitatea.

Reclama

Andrei Florin-Mircea, candidatul Partidului Alternativa Dreaptă:

“Poliția Locală înapoi în stradă! Aceasta este promisiunea mea pentru părinții din Sectorul 1!

Poliția școlilor este proiectul pe care îl voi implementa, cu prioritate, în calitate de Primar al sectorului 1 și are în vedere ca fiecare unitate de învățământ din Sectorul 1 să aibă permanent o patrulă a Poliției Locale în proximitate.

Reclama

Siguranța copiilor și liniștea părinților lor trebuie să devină o prioritate în sectorul nostru.

Polițistul local va fi persoana de contact prin care locuitorii Sectorului 1, de la cel mai mic la cel mai în vârstă, vor fi permanent în relație directă cu Poliția, atât locală, de sector, dar și cu cea națională. Polițistul va avea contact atât cu cetățenii, dar și cu instituțiile publice și private din zona sa.

Nu mai avem timp de pierdut cu promisiuni fantastice și demagogie! Avem nevoie de măsuri simple, ușor de aplicat imediat și cu efecte pe termen lung! Iar eu pot, vreau și știu cum să fac aceste lucruri să devină realitate!”

Reclama
Continua sa citesti
Reclama
Bani4 zile in urma

Fără țigări minorilor! BAT și ANPC promovează comerțul responsabil cu țigări!

BAT in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), demareaza luna aceasta campania anuala „Alege Asumat un Comportament Comercial...

Bucuresti4 zile in urma

Salonul Bicicletei revine în Capitală

Salonul Bicicletei, un eveniment destinat pasionaților de ciclism, este deschis în perioada 19-21 aprilie în parcarea de la mall Băneasa...

Politica6 zile in urma

Un senator AUR a plecat la Alternativa Dreaptă!

Se confirmă ascensiunea Partidului Alternativa Dreaptă dar și fracționarea curentului conservator între acesta și AUR! Astfel, după reușita Alternativei Drepte...

Bucuresti6 zile in urma

Profesor de 62 de ani din București, acuzat că avea o relație cu una dintre elevele sale. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore

Un profesor în vârstă de 62 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru că ar fi avut...

Bucuresti2 săptămâni in urma

Avocatul Andrei Florin-Mircea: Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Poliția Locală să revină pe stradă!

Sistemul de educație din Sectorul 1 nu mai e sigur! Nici pentru profesori, nici pentru elevi sau părinții lor. Poliția...

Bucuresti3 săptămâni in urma

Salarii mărite la Primăria Capitalei! Cine sunt fericiții câștigători?

Consilierii generali au adoptat, astăzi, un proiect de hotărâre privind majorarea salariilor angajaților Primăriei Capitalei și ai instituțiilor subordonate acesteia....

Reclama

La mare cautare